Scandal monstru cu transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid! Impresarul Bogdan Apostul îl face praf pe fotbalistul Rapidului pe care îl consideră trădător: „Dezamăgire cruntă”
Horațiu Moldovan a plecat în Spania, urmând ca la Madrid să semneze contractul cu Atletico. Transferul a fost reușit de Arcadie Zaporojanu, impresarul lui Mircea Lucescu, dar a fost implicată și compania Gestifute, pe care o deține Jorge Mendes, cel care a avut grijă de cariera lui Cristiano Ronaldo.
Dar, până să ajungă aici, Horațiu Moldovan a fost impresariat de Bogdan Apostu. Cei doi nu mai au contract din vara trecută, dar Apostu susține că ar trebui să aibă un comision, potrivit unor acte semnate în anii trecuți.
O perioadă, goalkeeperul de 25 de ani a fost manageriat de firma unde sunt consilieri frații Becali, însă părțile s-au despărțit, chiar dacă alături de ei Moldovan a obținut prelungirea acordului cu Rapid. Se întâmpla anul trecut, când a fost introdusă și clauza de 800.000 de euro, prin care el se poate transfera oriunde dacă se plătește suma respectivă.
Scandal monstru cu transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid
Apostu e extrem de supărat pe Horațiu Moldovan. El e agentul care l-a transferat în Liga 1, când portarul nu avea oferte nici măcar din Liga 2. Între timp, goalkeeperul a devenit numărul unu la Rapid, dar și titularul din poarta echipei naționale.
Redăm integral postarea lui Bogdan Apostu, mesajul fiind pe pagina sa de Facebook.
„Aceasta va fi o postare atipica, in care vreau sa scot in evidență si partea mai intunecata a acestei meserii. Uneori, meseria de agent implică atât momente de succes, cât și provocări, iar recunoașterea eforturilor depuse nu este întotdeauna garantată.
Eu sunt pregatit sa infrunt cu demnitate si astfel de momente.
Viata de impresar nu este doar despre bani multi si povesti cu milioane, uneori este si despre dezamăgiri crunte. Mai mult decat atat, este o clauza inserata DE MINE si negociata cu Victor Angelescu si Daniel Niculae, cu Horatiu la telefon, pe speaker, 7% ptr mine din suma de transfer, trecuti in contractul jucatorului, urmand ca eu sa ii emit lui factura in acest sens. Sunt curios daca aceasta clauza va fi respectata de Horatiu. Ca sa ajungi la etajul 5, trebuie sa treci pe la etajele 1,2,3 si 4 🤪
Iar atunci cand discutam despre recunostinta, de cele mai multe ori, ea nu exista. Vad tot felul de impresari care isi aroga merite si mint cu nerusinare, impresari moldoveni sau romani. Incredibil… Horatiu este jucatorul despre care pot afirma cu tarie faptul ca daca eu nu eram, el nu exista in fotbal, astazi! L-am transferat cam peste tot pana acum mai degraba in baza relatiilor mele si mai putin datorită cifrelor lui, asa cum se intampla acum” arată Apostu.
Horațiu Moldovan a vrut să plece de la Rapid după doar o lună
Impresarul continuă: „O poveste mai putin stiuta este chiar de la Rapid, cand, la o luna dupa ce semnase, m-a sunat ca vrea sa reziliem contractul, ptr ca nu juca! Atunci, la fel ca si in multe alte cazuri (cam la fiecare echipa 😃) l-am sunat pe Victor si am stabilit sa mai ramana, dupa care l-am convins pe Horatiu sa stea si sa lupte ptr postul sau!
Cand l-am dus la UTA si l-am înștiințat, imi aduc aminte discutia:
Horatiu, fa-ti bagajele, mergem la UTA!
Horatiu : La liga 1???
Evident, daca UTA este in liga 1 😀 (nu-i venea sa creada ca nu il vroia nimeni la liga 2, iar eu il duceam direct la liga 1)
Astazi, este portarul echipei nationale (exclusiv pe meritul lui) nu mai departe de acum 1 an si jumatate, cand ma pregateam sa o ingrop pe mama, eu am gasit 30 min sa discut cu antrenorul echipei nationale, la rugamintile lui Horatiu, sa repete testul Covid ptr a putea fi prezent la actiunea echipei, atunci cand inca nu debutase la prima reprezentativa. Si multe alte discutii interminabile, cam la fiecare echipa pe unde a fost.
Mai mult, eu l-am luam pe fratele lui la Corvinul si mai apoi, la Chiajna (exclusiv in baza relatiei mele cu Horatiu) direct de la juniorii unei echipe din Cluj, fara ca el sa se fi antrenat vreodata cu seniorii pana atunci! Recunostinta? Nah 🤨
Postarea asta nu inseamna neapărat frustrare, poate mai degraba dezamagire. Si confirmarea faptului ca oricat de mult ai face ptr un jucator, recunostinta nu există! Eu nu am nevoie de nimic, vreau doar ca lumea sa stie adevarul. Iar adevărul nu este mereu cel pe care il vedeti in ziare. Acolo se vinde povestea, nu si realitatea!
Las mai jos cateva poze relevante, de la prezentarile la toate echipele de pana acum. Un contraexemplu ptr Horatiu este chiar Radu Dragusin, pe care il felicit ptr caracterul de care a dat dovada, stiind sa isi respecte agentul si omul care l-a ajutat pana la un punct.
Sa fii un jucator mare implica si aceasta parte carcteriala. Bafta la Atleti, Horatiu!
Undeva, in sufletul tau, sa nu uiti sa imi spui acel mare MULTUMESC! Nu trebuie s-o faci public, e suficient sa fii sincer cu tine. P.S. “Aici e vorba de onoare, de coloană vertebrală, nu de parale!”.