Scandalos! Aurel Țicleanu dezvăluie blaturile pe care Craiova le-a făcut, în frunte cu marele Ilie Balaci: „Era negru de supărare! Am câştigat finala Cupei cu Timişoara în 5-6 jucători”

SURSA FOTO: MEDIAFAX
Vezi galeria foto - 4 poze

Aurel Țicleanu (65 de ani), fost mare mijlocaș al echipei naționale, a vorbit cât se poate de deschis despre blaturile pe care Craiova le-a făcut în anii ’70 și ’80, în frunte cu marele Ilie Balaci.

El a lăsat de înțeles că mai bine de jumătate din echipă apela la astfel de metode din dorința de a pune mâna pe diverse sume de bani, deoarece clubul nu îi răsplătea corespunzător pe fotbaliști nici măcar atunci când obțineau performanțe notabile, cum ar fi câștigarea titlului sau a Cupei. Astfel, fiecare jucător ajunsese să facă înțelegeri cu echipe rivale, precum Timișoara, Târgoviște sau Jiu, și fără mustrări de conștiință „trânteau” meciurile. În ceea ce îl privește pe marele Ilie Balaci, Aurel Țicleanu susține că acesta avea un pact cu Timișoara și chiar a povestit un episod amuzant în care „Prințul din Bănie” a fost „negru de supărare” pentru că nu și-a putut duce planul la final.

Aurel Țicleanu, dezvăluiri fabuloase despre blaturile de la Universitatea Craiova! În frunte cu marele Ilie Balaci, mai toți jucătorii aveau înțelegeri cu echipe rivale

Aurel Țicleanu a început fotbalul de performanță la Craiova, acolo unde și-a dedicat și o bună parte din carieră. Din 1976 și până în 1985, când a plecat la Sportul Studențesc, fostul mijlocaș al echipei naționale a îmbrăcat exclusiv tricoul alb-albastru și a făcut echipă cu câțiva dintre cei mai emblematici jucători ai oltenilor. Printre aceștia se află și marele Ilie Balaci, „Minunea Blondă” sau „Prințul din Bănie”, care a jucat la Craiova din 1973 și până în 1984.

Craiova avea o echipă fantastică pe atunci, însă din cauza faptului că jucătorii nu erau răsplătiți de club și cu resurse financiare, aceștia au ajuns să apeleze la metode neortodoxe pentru a face bani.

Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, Aurel Bledeanu (73 de ani), fost mijlocaș la Craiova, a recunoscut că el și alți colegi trânteau meciuri: «Nu doar eu trânteam meciuri la Craiova, toți am făcut-o, eram pe găști, fiecare trântea câte o partidă. Pe Timișoara o aveau luată 2-3, pe Târgoviște 2-3, pe Jiul alți 2-3. Dar nu ne supăram unii pe alții», a spus Bledeanu.

Această declarație i-a fost prezentată și lui Aurel Țicleanu, care nu a făcut decât să confirme cele spuse de fostul său coleg. În plus, Țicleanu a venit și cu câteva detalii exacte din spatele meciurilor aranjate:

Păi nu ne supăram, pentru că noi nu aveam niște obiective d-astea, nu știu, să câștigăm campionatul… Nu ne așteptam să câștigăm campionatul și la noi erau primele mici. Noi aveam 0 lei acasă și 2.500 în deplasare, dacă noi câștigam meciul. Și atunci ei trânteau meciurile. În primul an, în 1980, am câștigat campionatul. Și ne-a zis că ne dă 5.000 de lei. Și noi, mi se pare, că am luat și Cupa, și campionatul. Și în loc de 5.000 pentru una și 5.000 pentru alta, țin minte că a fost o problemă mare, ne-a dat 2.500 și 2.500. Deci 5.000 în total, că ei atât aveau bani. Și a fost problema și cu nea Nelu Oblemenco, mi se pare că imediat după aia l-au dat pe Olblemenco, au zis că el ne-a întărâtat. Și din momentul ăla, băieții și-au făcut completare la buget. Și într-adevăr, eu eram cel mai mic, odată se apucase Ilie să stea de vorba cu mine după meciul cu Suedia: «Vezi că vreau să stau de vorba cu tine, pentru meciul de la Timișoara». Și după aia s-a… Eram seara, după meci, bătuserăm 2-0 pe Suedia aici, și am zis: «Bine, mă, Ilie, stăm de vorbă». După aia am stat eu să mă gândesc, că l-am văzut pe el că venea, lua mingea de la Silvică și Silvică nu era băgat cu nimeni. Lua el mingea de la Silvică, le făcea la toți, hai, plecați (n.r. – dă din mâini), nu știu ce, și el nu îl mai dribla pe primul, pierdea mingea! (n.r. – râde). Se știa, Timișoara era a lui Ilie, da”, a declarat Aurel Țicleanu, la „Sport Cast cu Sile”.

Mai mulți jucători aveau înțelegeri cu diverse echipe rivale

În timp ce marele Ilie Balaci avea o înțelegere cu Timișoara, alți jucători din lotul Craiovei aveau pacturi încheiate cu alte rivale, precum Jiul Petroșani. Și în ciuda faptului că se știa că anumiți jucători „trântesc” meciuri, nu ieșeau chiar toate detaliile la iveală:

Și Petroșani nu știu al cui era, că erau mai mulți. Nu știai cine, ce, cum. Cert e că la meciul cu Timișoara, la finala Cupei, am simțit lucrurile și i-am spus lui Gheorghiță: «Vino tu și joacă mijlocaș dreapta». Eu am trecut în fața apărării. Apoi, la primul corner, i-am spus lui Silvică: «Fii atent, că la meciul ăsta nu e în regulă, grijă!». Deci nu avea încredere în nimeni că dă mingea afară și nu știu ce. Și am bătut Timișoara în vreo 5 inși. Cu 2-1. Dacă puneți poza, să vedeți fața lui Ilie la final! E negru, și-a scos ghetele. Noi, bucuroși, bucuroși, și el își curăța ghetele. Ilie, care alătdată… Da, pentru că era… Noi câștigam și nu luam! Nu luam bani. Păi da, eu cred că ei erau 3-4 inși la un meci… Dar eu am auzit o altă chestie. Mi-a spus Ilie. Noi batem Timișoara cu 8-1 înainte de meciul cu Benfica, ăla a fost meci blat. Cum a fost meci blat? 5 minute s-a jucat meciul ăla. După am dat gol, fără ei. Și din momentul ăla s-au întors. Și 8 le-am dat!”, a declarat Aurel Țicleanu, la „Sport Cast cu Sile”.

Aurel Țicleanu a câștigat două titluri de campion la Craiova și 4 Cupe ale României. Înainte de retragere, în intervalul 1989 – 1991, el a jucat și doi ani în străinătate, în Cipru mai precis, pentru Olympiakos Nicosia.

Publicat: 04 09. 2024, 09:04
Actualizat: 04 09. 2024, 12:05