Scandalul România – Kosovo a continuat și în meciul Petrolul Ploiești – Dinamo București 0-1. Reacția dură a lui Astrit Selmani: „Să fie suspendați mai multe meciuri”

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 6 poze

Scandalul de la meciul dintre România și Kosovo a continuat și în meciul dintre Petrolul Ploiești și Dinamo București, încheiat cu scorul de 0-1.

La finalul partidei, Astrit Selmani a oferit o reacție în legătură cu acest subiect și a cerut măsuri importante în cazul unor astfel de incidente.

Reacție dură a lui Astrit Selmani după Petrolul Ploiești – Dinamo București

Dinamo București a reușit să se impună pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-1, în etapa a 17-a din Superliga României. „Câinii” au urcat pe poziția a doua a clasamentului, cu două puncte în spatele liderului Universitatea Cluj.

Scandalul de la meciul dintre România și Kosovo a continuat și în meciul dintre Petrolul Ploiești și Dinamo București. La finalul partidei, Astrit Selmani, marcatorul singurului gol, a vorbit despre ce s-a întâmplat în tribune și a cerut măsuri importante în cazul unor astfel de incidente.

„E incredibil. A fost un meci dificil, trebuia să înscriem patru sau cinci goluri. Nu am mai văzut în viața mea atâtea ocazii mari. Sunt trei puncte importante, suntem pe locul al doilea. Cred că am jucat foarte bine, am avut un joc solid. 1-0 e o diferență minimă, dar pe teren nu a fost așa. Sunt foarte fericit. Prima ocazie a fost cu capul, am ratat, au mai fost și alte ocazii, e important că am câștigat cele trei puncte și sunt fericit pentru asta. Au continuat cu insultele, au fost și chestiuni rasiste.

Ce se întâmplă pe teren rămâne acolo, ce se întâmplă afară e altceva. Ar trebui să fie suspendați pentru mai multe jocuri pentru ce s-a întâmplat pe teren. De exemplu, fanii lor au strigat la fel astăzi. Vor să provoace, nu e prima oară când oamenii insultă. Nu-mi dau seama dacă a fost bine sau rău că au ieșit de pe teren. E parte din joc, eu nu provoc pe nimeni. Eu sunt convins că sunt mulți oameni buni în tribune, pe stadion”, a precizat Astrit Selmani, la DigiSport.

Georgi Milanov, fericit pentru victorie

Georgi Milanov, cel care a marcat golul decisiv al „câinilor”, s-a arătat fericit pentru rezultat dar și mulțumit de jocul prestat de Dinamo București.

„Am meritat să câștigăm acest meci. Cred că e cel mai bun joc al nostru în deplasare. Am avut multe ocazii, suntem fericiți că am câștigat. Poate că vom marca mai mult în alt meci. Trebuie să închidem jocul mai devreme. Înțeleg că e vorba de un derby, era important pentru suporterii noștri să le dăm cât mai puține emoții. Am fost la echipa națională, m-am antrenat doar două zile cu echipa. Ne ajutăm unul pe altul, suntem o echipă bună. Clasamentul arată bine, e un campionat puternic.

Suntem în primele șase echipe, ceea ce e bine. Încercăm să câștigăm meciuri, să fim în primele șase. Mă simt ca acasă în România, avem o echipă bună, suporteri buni. Îi doresc recuperare cât mai rapidă lui Golubovic, e ca fratele meu. La ce am văzut astăzi, Roșca îmi pare că a jucat măcar o sută de meciuri în prima ligă”, a precizat Georgi Milanov, conform sursei menționate anterior.

Publicat: 24 11. 2024, 23:06
Actualizat: 24 11. 2024, 23:18