Scenariu dezastruos pentru Nelu Varga: Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj pentru a deveni antrenorul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr! Românul e pe lista favoriților și e ademenit cu un salariu colosal
Nelu Varga ar putea rămâne în scurt timp fără Dan Petrescu la CFR Cluj, în condițiile în care antrenorul de 55 de ani încă nu a semnat prelungirea contractului și pare că ezită să facă acest lucru.
Scenariu dezastruos pentru Nelu Varga: Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj pentru a deveni antrenorul lui Cristiano Ronaldo!
După cum a anunțat chiar el recent, sunt șanse foarte mari ca această eventuală prelungire să fie condiționată de câștigarea măcar a unui trofeu în acest sezon. În această stare de incertitudine de la clubul din Gruia, a mai apărut o informație care nu face decât să arunce și mai mult în ceață viitorul lui Dan Petrescu pe banca echipei ardelene.
Potrivit gsp.ro, „Bursucul” s-ar afla pe lista celor de la Al Nassr, echipa la care evoluează Cristiano Ronaldo, pentru înlocuirea lui Rudi Garcia, demis recent după ce a intrat într-un conflict cu unii dintre jucători.
Fostul fundaș dreapta s-ar mai fi aflat pe lista clubului saudit în urmă cu ceva mai mult de un an, dar atunci s-a preferat o altă variantă. De asemenea, și acum pare destul de greu ca Dan Petrescu să ajungă la Al Nassr, în condițiile în care în ultimele două zile s-a scris în presa internațională despre faptul că acest club este pregătit să le facă oferte colosale unor antrenori uriași din Europa, cum ar fi de exemplu Jose Mourinho.
„Bursucul” ar putea da lovitura carierei din punct de vedere financiar
În cazul în care ar urma să semneze cu Al Nassr, este destul de clar pentru toată lumea că Dan Petrescu ar putea avea un salariu colosal, poate nu chiar ca cel vehicular în cazul lui Mourinho, care s-ar situa undeva la circa 100 de milioane de euro, dar oricum mult peste nivelul din România.
Contractul lui Dan Petrescu la CFR Cluj expiră în vara anului 2024, dar, după cum a lăsat chiar el de înțeles, există șanse ca despărțirea să se petreacă la finalul acestui sezon, în cazul în care echipa din Gruia nu va câștiga măcar un trofeu în acest sezon. Ea se află pe locul doi în Superliga, la patru puncte de liderul Farul Constanța, și este calificată în semifinalele Cupei României, acolo unde se va duela cu Sepsi Sf. Gheorghe.
N-am semnat nimic. Deocamdată ne concentrăm pe acest campionat și vedem ce va fi în continuare. Oricum am contract până în 2024, așa că nu cred că e nici o grabă. Nu are rost să ne grăbim. N-au fost negocieri, decât cu patronul am vorbit așa puțin, dar nimic concret. Eu zic că nu are rost să discutăm acuma, trebuie să ne concentrăm la acest meci.
În fotbal se schimbă multe. Dacă cineva credea că antrenorul lui Bayern va fi demis… Eram sigur că nu o să se întâmple așa ceva. În primul rând, Bayern e un club serios, antrenorul lor a scos pe PSG, sunt la un punct de Dortmund, pe locul 2. Deci se întâmplă multe în fotbal. Dacă nu iau campionatul, vedem, îl mai întrebăm (n.red. pe patron). O să mai fie mulțumit? Să vedem ce se întâmplă la vară. Am obișnuit să câștigăm. Dacă nu câștigăm vedem ce va fi”, a spus Dan Petrescu recent despre acest subiect.