Scene incredibile în Botoşani – FCSB, după ce golul oaspeților a fost validat de VAR: fanii aflați în tribune au fost divizați de reușita lui Mihai Lixandru!
În minutul 23 al partidei de la Botoșani, în urma unei lovituri de colț executate excelent de Florinel Coman, Mihai Lixandru a deschis scorul pentru FCSB cu o lovitură de cap perfectă, care nu i-a dat nicio șansă portarului Răzvan Ducan.
Golul a fost supus și analizei VAR pentru un posibil fault în atac, iar sistemul de arbitraj video a validat în cele din urmă reușita roș-albaștrilor. În urma acestei decizii, suporterii prezenți pe stadionul din Botoșani au fost imediat divizați: jumătate de stadion s-a bucurat, iar cealaltă jumătate a contestat vehement decizia arbitrilor.
Gigi Becali a presimțit ascensiunea lui Mihai Lixandru și a declarat recent că are așteptări mari de la tânărul jucător al celor de la FCSB.
„Mi-a plăcut că am controlat jocul în permanență, mingea numai la noi, ocazii peste ocazii și când ne-am retras puțin, orice ocazie putea fi gol. Mi-a plăcut că l-am văzut pe Lixandru. Îmi pun baza în el, într-un an, doi, o să vedeți cine va fi. Tot auzeam de el, dar nu știam cine e”, declara Gigi Becali, patronul FCSB-ului, în urmă cu ceva timp.
FC Botoșani: Ducan – R. Benzar, Șeroni, Pius, Țigănașu – G. David, Dican, Ed. Florescu – F. Adams, Ngoma, Pinson Rezerve: G. Ureche – Mutombo, Creț, Casap, Dragu, Cărăuși, Mouaddib, Cioiu, Ilicic Antrenor: Dan Alexa
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Ngezana, Cr. Ganea – Djokovic, Lixandru, Olaru – Al. Băluță, Compagno, Fl. Coman Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Haruț, Ad. Șut, Oct. Popescu, Miculescu, Ov. Popescu, Radaslavescu Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: „Municipal” (Botoșani) Arbitru: Florin Andrei; A1: Ovidiu Artene; A2: Mihăiță Necula; Arbitru VAR: Iulian Călin; Asistent VAR: Romică Bîrdeș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER