Scene șocante la Dinamo București: Zeljko Kopic, lovit cu o sticlă de doctorul echipei, care a demisionat imediat!
Scene șocante la Dinamo București, după ce Zeljko Kopic a fost lovit cu o sticlă de doctorul echipei, care a demisionat imediat.
Deși Dinamo București merge bine în campionat, unde se află pe poziția a 6-a înainte de pauza competițională, scandalurile interne macină echipa. Relația dintre principalul Zeljko Kopic și medicul Talal Hal Kanameh era una fragedă dinainte ca medicul să arunce cu sticla de apă în croat.
Scandal la Dinamo București, după ce Zeljko Kopic a fost lovit cu o sticlă de meciul Talal Hal Kanameh
Conflictul dintre Zeljko Kopic și Talal Hal Kanameh ar fi escaladat după mai multe „episoade” în care medicul a fost criticat de antrenorul lui Dinamo București. Se pare că Talal Haj Kanameh a avut conflictul care a pus „capac” cu Kopic chiar în biroul antrenorului, iar medicul a aruncat la nervi o sticlă în perete, care ar fi ricoșat în tehnicianul dinamoviștilor. Acesta a fost și evenimentul care a „umplut paharul” pentru medicul lui Dinamo, care și-a dat demisia.
Conform celor de la Fanatik, medicul lui Dinamo ar fi dat examenul pentru postul de medic scos la concurs de cei de la CS Dinamo, pe care l-ar fi luat. Odată ce conducerea grupării din „Ștefan cel Mare” a aflat vestea, Talal Haj Kanameh a intrat în dizgrațiile lui Kopic, care nu a ezitat să îl critice de fiecare dată când a avut ocazia.
Zeljko Kopic a trăit în suspans meciul lui Josue Homawoo de la echipa națională
Dinamo București era aproape să sufere o nouă lovitură de efectiv vineri seara, după ce fundașul central togolez Josue Homawoo a ieșit accidentat în meciul disputat de naționala din Togo contra Liberiei. Partida ce s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, i-a avut pe teren pe dinamoviștii Josue Homawoo și Kennedy Boateng. Homawoo a ieșit cu capul spart de pe teren, în minutul 66, însă starea fundașului central este bună, având șanse mari să joace în următorul meci al țării sale, care are loc luni, pe 9 septembrie.
„Nu are fractură craniană sau altceva grav. A jucat bandajat la cap cât a jucat, atât, apoi a fost schimbat”, sunt informațiile despre starea de sănătate a lui Josue Homawoo, potrivit GSP.