Scoțienii anunță o luptă teribilă pentru transferul lui Ianis Hagi între două echipe din Superliga
Ianis Hagi nu mai este dorit în Scoția, iar mai multe echipe s-au interesat până acum de serviciile internaționalului român. Astfel, jurnaliștii scoțieni anunță o luptă teribilă pentru transferul „tricolorului” între două echipe din Superliga.
Fiul lui Gică Hagi a fost trimis recent la echipa a doua a celor de la Glasgow Ranger, iar Rapid București și Universitatea Craiova sunt interesate să îi obțină semnătura.
Scoțienii anunță o luptă teribilă pentru transferul lui Ianis Hagi între două echipe din Superliga
Ianis Hagi, fotbalist care a revenit din împrumutul de la Deportivo Alaves la Glasgow Rangers, în această vară, nu mai este dorit în Scoția și a ajuns la echipa a doua. Astfel, mai multe echipe și-au manifestat interesul pentru serviciile românului. Printre ele se află și cluburi din Superliga României. Recent, Dan Șucu a anunțat că își dorește să îl aducă pe fiul lui Gică Hagi la Rapid București.
Surpriza cea mare a venit de la Costel Gâlcă, care a anunțat recent că Ianis Hagi ar fi un fotbalist potrivit pentru Universitatea Craiova. În aceste condiții, jurnaliștii din Scoția vorbesc despre o luptă teribilă între cele două echipe care doresc să obțină semnătura internaționalului român.
„Cursa pentru transferul lui Ianis Hagi de la Rangers se aprinde după ce un al doilea club și-a declarat interesul”, au scris cei de la Football Scotland.
Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că Dan Șucu ar fi dispus să îi ofere lui Ianis Hagi un salariu anual de 300.000 de mii de euro. Chiar dacă este vorba despre o sumă importantă, raportat la nivelul salarial din Superliga României, oferta patronului de la Rapid București este departe de salariul pe care Ianis Hagi îl încasează în Scoția, unde Rangers îi oferă, anual, aproximativ 1.3 milioane de euro.
De ce a fost trimis Ianis Hagi la echipa a doua
Ianis Hagi, care a evoluat în ultimul sezon în La Liga, la Deportivo Alaves, s-a întors în această vară la Glasgow Rangers. Scoțienii nu au stat prea mult pe gânduri și l-au trimis pe român la echipa secundă. Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că oficialii clubului au luat această decizie din cauza unei clauze pe care Ianis Hagi o are în contract.
„Jucătorul de 25 de ani a jucat ultima dată la Rangers în Cupa Ligii, în urmă cu un an. Dacă ar bifa de mai multe ori echipa de start, atunci o clauză din contractul său s-ar declanşa şi ar avea o creştere salarială”, notează jurnaliștii de la skysports.com.