Scouterul Gigi Becali, gafă monumentală pe care nu o va uita niciodată! Fotbalistul pe care l-a ratat pentru că s-a zgârcit la bani e aproape de transferul vieții în Premier League, după ce a jucat la Mondialul din Qatar!

Gigi Becali la conferinta de prezentare a noului antrenor de la FCSB, desfasurata la sediul din Aleea Alexandru din Bucuresti, miercuri 5 iunie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Chiar dacă nu a reușit să treacă de grupele Campionatului Mondial, Tunisia a reușit să o învingă pe Franța, vicecampioana ediției din Qatar.

Printre cei mai buni jucători ai africanilor a fost Aissa Laidouni, fotbalistul celor de la Ferencavors, care a trecut prin Liga 1, unde a jucat la FC Voluntari.

Înainte de a semna cu formația din Ungaria, mijlocașul în vârstă de 26 de ani a fost foarte aproape de transferul la FCSB, însă Gigi Becali nu a dorit să îi dea impresarului comision.

Scouterul Gigi Becali, gafă monumentală pe care nu o a uita toată viața! Fotbalistul pe care l-a ratat pentru că s-a zgârcit la bani

În august 2020, Aissa Laidouni a fost transferat de către Ferencvaros și de atunci a început panta ascendentă pentru Tunisian. Alături de formația din Ungaria, mijlocașul a câștigat două titluri de campion (2020-2021 și 2021-2022), dar și Cupa Ungariei în 2022. Mai mult, tot în anul 2022 a fost desemnat cel mai bun fotbalist din Tunisia, potrivit site-ului transfermarkt.com.

Prestațiile de la Cupa Mondială au fost unele extraordinare, iar cota sa a ajuns la 4 milioane de euro. Lubliana Nedelcu este agenta jucătorului crescut de către Amiens, iar aceasta a anunțat că echipele din Premier League se interesează de Laidouni: „Suntem foarte aproape ca Laidouni să meargă în Premier League”, a declarat Liubliana Nedelcu pentru sport.ro.

„Fotbalist complet, care plutește în campionatul maghiar, fostul jucător al lui Angers (…) are, la cei 25 de ani ai săi, un Mondial și o perspectivă frumoasă în față”, a scris L’Equipe despre tunisian.

„Aissa este un tip foarte corect cu el însuși prin comportamentul său și efectiv conduce întregul grup spre un nivel înalt”, a explicat selecționerul Jalel Kadri.

Totuși, Gigi Becali ar fi putut să îl cumpere pe Laidouni înainte ca acesta să plece în Ungaria, iar cota să îi explodeze.

Transferul a picat din cauza faptului că Gigi Becali nu a dorit să îi ofere Lublianei Nedelcu 20% din jucător: „Sunt niște principii aici. Cerea în pandemie 20% impresarul, Lubliana, i-am închis telefonul: pa, la revedere! Să ceară 20% impresarul? Cum să dau procent de la jucător la impresar? Pleacă, mă, lasă-mă în pace!”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA.

Publicat: 23 12. 2022, 10:26
Actualizat: 23 12. 2022, 11:11