Se anunţă invazie oltenească în Capitală, la derby-ul FCSB – Universitatea Craiova! Gică Craioveanu vine din Spania la meci: „Special pentru leii mei!”

Se anunţă invazie oltenească în Capitală, la derby-ul FCSB - Universitatea Craiova! Gică Craioveanu vine din Spania la meci: „Special pentru leii mei!
Suporterii celor de la Universitatea Craiova la un meci pe Arena Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul cu FCSB, programat sâmbătă, de la ora 20.00, a aprins deja orgoliile în Bănie, fanii Universităţii Craiova mobilizându-se pentru a lua cu asalt „Arena Naţională”, aşa cum fac de obicei. Distanţa dintre cele două rivale, aflate pe locurile 3 şi 4, este de numai două puncte, în favoarea FCSB, care are avut parte însă şi de rotunjire la finalul sezonului regulat.

Se anunţă invazie oltenească în Capitală, la derby-ul FCSB – Universitatea Craiova!

Deşi „Leii din Bănie” nu parcurg o perioadă fastă din punct de vedere al jocului, echipa lui Eugen Neagoe are totuşi trei victorii consecutive, iar distanţa de primele două locuri este de cinci puncte, aşa încât lupta pentru titlu este deschisă.

De asemenea, în acest sezon, Ştiinţa n-a pierdut în faţa rivalei din Capitală, impunându-se în tur, pe teren propriu, scor 2-1, şi remizând în deplasare, scor 1-1, în urmă cu o lună. În ambele partide, oltenii au obţinut punctele în urma unor autogoluri, Oaidă punctând pentru Craiova în tur, în timp ce Iulian Cristea a deviat în propria poartă, în prelungirile meciului din retur.

Circa 4.000 de olteni sunt aşteptaţi pe „Arena Naţională”

Galeria Universităţii Craiova organizează deplasarea la meciul de pe Arena Naţională, un loc în autocar putând fi asigurat contra sumei de 65 de lei, dar se anunţă „lei” din toată ţara la derby-ul de sâmbătă seara, precum şi foarte mulţi fani care vin pe cont propriu, cu maşinile. Biletele pentru fanii olteni se vor pune în vânzare şi la magazinul clubului Universitatea Craiova, cel mai probabil în cursul zilei de astăzi, precum şi la casele de bilete de la Arena Naţională. Aproximativ 4.000 de suporteri olteni sunt aşteptaţi la derby-ul cu FCSB.

„Sâmbătă, Ştiinţa întalneşte fcsb în primul meci al PLAY-OFF-ului. Avem de recuperat o diferenţă de doar 5 puncte faţă de locul 1 în 10 etape. Deplasare – 65 lei. Rezervarea locului se face DOAR achitând costul transportului! Grabiţi-vă cu achitarea sumei, întrucât cererea este mare! Indiferent de rezultat! Hai la meci! Hai Craiova!” se specifică pe pagina de facebook a Peluzei Nord Craiova.

Gică Craioveanu: „Vin la București special pentru „leii” mei”

Legenda Universităţii Craiova, Gică Craioveanu, şi-a anunţat deja prezenţa pe „Arena Naţională” la derby-ul de sâmbătă, sperând să le poarte noroc juveţilor săi şi îi îndeamnă şi pe suporteri să se alăture în număr mare galeriei din Bănie.

„Din Spania, direct în România! „Grande” al nostru, simbolul Științei, și-a luat biletele de avion și este pregătit să susțină Universitatea Craiova în bătălia cu FCSB. Gică Craioveanu: „Când vine vorba de Știința, distanța nu va fi niciodată un impediment. Vă spun sincer că nu mai am răbdare și sâmbătă vin la București special pentru „leii” mei. Așa sper să fiți și voi lângă mine! Forza Știința!” este anunţul Universităţii Craiova.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×