Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB, pune presiune pentru ca echipa patronată de către Gigi Becali să primească acceptul pentru a juca pe Stadionul Steaua.
FCSB este încă în căutarea unui stadion care să îi fie casă în debutul noului sezon din Superliga, având în vedere faptul că pe Arena Națională se vor organiza concerte în această vară și nu va fi disponibilă pentru fotbal.
Gheorghe Mustață a anunțat că suporterii se vor adresa cu insistență celor din conducerea lui FCSB pentru a insista la rândul lor cu solicitările în vederea disputării meciurilor pe stadionul din Bulevardul Ghencea, unde evoluează CSA Steaua, în Liga 2.
„Vom încerca să insistăm la conducere să facă cerere pentru stadionul din Ghencea. Chiar e bătaia de joc a lui Florin Talpan cu stadionul ăsta? Cineva trebuie să răspundă.
Eu din ce știu s-a făcut cerere pe Ghencea și la Târgoviște. E de noaptea minții să nu lași cea mai iubită echipă din România să vină pe stadion”, a spus Gheorghe Mustață, potrivit Sport.ro.
Recent, Gigi Becali s-a arătat revoltat de faptul că Arena Națională va fi gazdă pentru concerte și a anunțat că FCSB va juca la Târgoviște.
„Noi am făcut cerere să jucăm la Târgoviște, ce să facem? Dacă avem un primar «tralalache» (n.r. referire jignitoare la Nicușor Dan)… Doamne, iartă-mă!, dar așa ceva numai în România se putea întâmpla. Dacă îl pui pe «tralalache» primar, el face concerte.
Pentru ce am făcut stadionul, nu să jucăm fotbal? Ne-au spus de la Primărie că e concert pe Arena Națională. Și mai avem un stadion Ghencea, unde nu ne lasă Talpan să jucăm. Și noi nu avem unde să jucăm, echipă care aduce sute de milioane din calificări… Vă spun doar atât: este a 20-a participare la rând în cupele europene. Deci n-avem unde să jucăm în București!”, a spus Gigi Becali, în urmă cu câteva zile.
Ulterior, a apărut varianta că FCSB ar putea solicita să evolueze pe Stadionul „Arcul de Triumf”, însă cel mai probabil ar trebui să împartă arena cu Dinamo, proaspăt promovată în Superliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER