Se fumează pe stadioane și nu se intervine: scene rușinoase la derby-ul Rapid – Dinamo! Stewarzii nu fac nimic și publicul e indignat: „Am plecat la pauză că făceau fum ca nesimțiții”. EXCLUSIV
Tribuna oficială de la Rapid pare o zonă din Centrul Vechi, se fumează și trabuc, și țigări normale și cele electronice. Dar nimeni nu spune nimic.
Nici organizatorii, nici stewarzii. Dacă fumezi la mall sau în oricare spațiu public primești amendă. În Giulești, dar și pe alte stadioane din Superliga, fenomenul nu e singular, nu se întâmplă nimic.
Scene de centrul Bucureștiului la derby-ul Rapid – Dinamo! Stewarzii nu fac nimic
Dar astfel de gesturi se propagă cu o viteză amețitoare și s-ar putea, în curând, să avem adevărate perdele de fum la stadioane, nu de la galerii ci de la spectatori.
În mod normal ar trebui să intervină stewarzii după ce din punctul de comandă (acolo unde sunt vreo 30 de monitoare care verifică modul de comportament al celor prezenți) se identifică persoanele care încalcă legea.
Stewarzii sunt persoanele angajate de clubul organizator al unei întreceri sportive, pentru a veghea la respectarea legilor și la desfășurarea competițiilor în condiții de siguranță, incluzând aici și respectarea interdicției de a fuma pe stadioane și alte arene sportive.
Jandarmeria ar trebui să apice amenzi dar numărul unor astfel de abateri este zero deși fotografia publicată azi de ProSport arată doar un singur caz. Deși sunt cu sutele pe stadioanele din Superliga.
- A venit decizia acționarilor în privința lui Neil Lennon, după Rapid București – Dinamo București 1-1, al 6-lea meci fără victorie pentru giuleșteni. Anunțul a fost făcut de președintele Viorel Moldovan
Ce spun spectatorii nefumători
Am pațit pe Arena Naționala cu un grup de tineri care au aprins țigările sa le atrag atenția ca nu au voie, ca să-mi facă în ciudă au aprins din alea electronice de au făcut un fum ca în peluză. Am atras atenția stewarzilor care mi-au spus că au voie cu alea (Laurențiu)
Eu am plecat la pauză de pe stadion din cauza celui de lângă mine care fuma ca un nesimțit, țigară după țigară, nu am vrut să mă iau cu el ca să nu fac vreun scandal, am tăcut și la pauză am plecat acasă. Specific, tribuna 1 , unde costul abonamentului este de 960 lei (Romeo, după Dinamo – Rapid 1-1)
Legea antitabac nr. 15/2016
„Fumatul este interzis în orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”
- 100 de lei – este amenda minimă pentru persoanele fizice ce nu respectă prevederile legii antifumat. Maximum este 500 de lei
Ce scrie pe biletele emise?
- să nu se fumeze în spațiul tribunelor; interdicția este valabilă și pentru persoanele care folosesc țigara electronică. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate de pe terasamentul exterior al Tribunei I, Tribunei a II-a, Peluzei I și Peluzei a II-a