Șeful lui Dinamo, amintiri memorabile cu Florin Talpan și dezvăluiri spectaculoase: „E suficient ce am trăit cu el”. VIDEO
Florin Talpan consideră că nici Dinamo din Superliga nu este continuatoarea clubului care a scris istorie și în Europa, iar Andrei Nicolescu și-a adus aminte de modul în care l-a cunoscut pe celebrul avocat.
Conducătorul echipei din Șos. Ștefan cel Mare nu poate uita perioada în care Florin Talpan contesta și felul în care a ajuns să se construiască Rapid, care acum vrea titlul în Superliga.
Cum s-au cunoscut Andrei Nicolescu și Florin Talpan: „E suficient ce am trăit!”
Aflat acum la Dinamo, pe care trebuie să o mențină în Superliga, Andrei Nicolescu a fost și la Rapid, înainte ca Dan Șucu să pompeze foarte mulți bani în clubul din Giulești. Iar în acea perioadă, Nicolescu a apucat să-l cunoască bine și pe Florin Talpan, care intrase deja într-un veritabil „război” de la distanță cu Gigi Becali, în contextul conflictului dintre FCSB și CSA Steaua.
Mai exact, Andrei Nicolescu și Florin Talpan s-au cunoscut în 2018, atunci când Rapid încă nu se gândea că poate să revină atât de repede în elita fotbalului românesc, după ce trecuse printr-un faliment.
„Pe domnul Talpan îl cunosc de acum șase ani, de când aveam probleme cu identitatea Rapidului cu dânsul pe la AMFB.
Deci, nu vreau să comentez. E suficient ce am trăit în relația cu dânsul”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.
„Care Dinamo? Echipa aceea nu este Dinamo București. Echipa din Liga 2 nu e Dinamo București. Echipa Dinamo București este echipa din Liga 3. Nu ar trebui să se mai facă aceste greșeli”, este declarația dată de Florin Talpan la ProSport Live, în mai 2023, înainte ca Dinamo să ajungă în Superliga, sub comanda lui Ovidiu Burcă.
Duminică, de la ora 20:00, Dinamo joacă pe teren propriu cu Oțelul Galați. Formația din Șos. Ștefan cel Mare vine după victoria de excepție pe care a reușit să o obțină în deplasare cu Farul, 2-0.