Semnal de alarmă în privința vedetelor lui Gigi Becali de la FCSB: „Îi va vinde pe bani foarte buni, dar nu vor fi capabili!”
Basarab Panduru a tras un semnal de alarmă în privința vedetelor lui Gigi Becali de la FCSB, care nu reușesc să ajungă la parametri optimi din punct de vedere fizic!
Basarab Panduru, semnal de alarmă în privința vedetelor lui Gigi Becali de la FCSB
Fostul mijlocaș este convins că latifundiarul va reuși să-și vândă în continuare fotbaliștii de top în schimbul unor sume exorbitante pentru fotbalul românesc, în mod special datorită impresarilor care știu cum să valorifice la maxim „marfa”, însă susține că aceștia vor claca și vor reveni în țară în scurt timp.
Motivul invocat de Panduru este legat de fizicul acestora, jucători precum Octavian Popescu sau Florinel Coman nereușind să impresioneze la acest capitol. Astfel, fostul internațional este convins că nu vor fi capabili să se adapteze rigorilor fotbalului vestic, unde jocul este mult mai rapid și mai dur.
„Becali va vinde aceşti jucători pe bani foarte buni. A vândut şi va mai vinde în continuare. Pe Becali nu îl mai interesează ce fac aceşti jucători după ce pleacă, pe el îl interesează doar să vândă.
Aceşti jucători vor pleca afară, nu vor fi capabili să răspundă (n.r. intrărilor mai dure ale adversarilor) şi nu va fi nicio problemă, >.
Eu am impresia că impresarii sunt atât de buni încât duc pe oricine, oriunde. Şi pe bani mulţi, nu pe vorbe, pe bani chiar mulţi” , a spus Basarab Panduru.
Basarab Panduru: „UTA a avut atitudine!”
Basarab Panduru a analizat jocul celor de la FCSB din meciul cu UTA Arad și a sesizat faptul că roș-albaștrii nu s-au ridicat la nivelul adversarilor din punct de vedere fizic, elevii lui Laszlo Balint reușind să se impună în majoritatea duelurilor.
„Dacă trebuie să joace Coman şi Tavi Popescu, trebuie să laşi pe cineva pe bară. N-ai avut vârf de atac, Compagno e suspendat, Omrani e accidentat. Nu le-a ieşit nimic celor de la FCSB. UTA trebuie felicitată, a jucat fotbal.
Să nu uităm că FCSB a întâlnit o echipă care a avut multe meciuri fără victorie. Cei de la UTA au avut atitudine, din fiecare duel, cel care ieşea mai şifonat era fotbalistul FCSB-ului”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.