Semnează, în secret, cu CFR Cluj. Acuzat de patronul lui Sepsi că l-a mințit, Bergodi face anunțul momentului: „Poate e greu e înțeles”
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a venit cu acuzații dure la adresa lui Cristiano Bergodi, iar tehnicianul italian a ținut să se justifice.
Laszlo Dioszegi, surprins de posibilitatea ca Bergodi să antreneze la CFR Cluj: „Sunt dezamăgit. El mi-a spus că vrea să plece în Italia”
Cristiano Bergodi a părăsit-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe și ar putea să-l înlocuiască pe Dan Petrescu la CFR Cluj. După ce a auzit aceste zvonuri, Laszlo Dioszegi s-a declarat a fi dezamăgit, iar asta pentru că antrenorul italian l-ar fi mințit și i-ar fi spus că nu are de gând să mai antreneze în România.
Bergodi i-a oferit un răspuns discret patronului și a dat de înțeles că nu a fost ofertat de clubul clujean.
„Eu n-am avut nimic (n.r.- nicio ofertă), când am plecat. Poate e greu de înțeles. Despre CFR nu pot să spun absolut nimic. Nici în Italia nu am nimic. Am plecat pentru că am vrut altă provocare”, a spus Bergodi pentru Digi Sport.
„Acum o jumătate de oră am citit și eu. Eu, personal, sunt surprins. El mi-a spus că vrea să plece acasă, în Italia, sau în Arabia. Am crezut că nu vrea să plece la CFR. Sunt dezamăgit, dar asta e viața de antrenor. Putea să-mi spună că pleacă la CFR pentru că nu aveam ce să îi fac.
Supărat nu sunt, dar sunt dezamăgit. Putea să-mi zică liniștit, asta e, s-a terminat contractul. Oricum nu puteam să fac nimic. Dacă e adevărat, cred că putem să discutăm. Nu i-am făcut o ofertă pentru că a spus că vrea o nouă provocare. După ce am câștigat Cupa, ne-a zis că nu are niciun rost să-i oferim un nou contract pentru că vrea o altă provocare.
Nu cred că are ceva să-mi reproșeze. Când ne-am întâlnit am vorbit, dar nu am fost niciodată apropiați. Efectiv nu a avut ce să-mi reproșeze”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru aceeași sursă.
CFR Cluj a anunțat plecarea lui Dan Petrescu de pe banca tehnică a grupării din Gruia
CFR Cluj a emis un comunicat și a hotărât să anunțe oficial despărțirea de Dan Petrescu. Fostul tehnician al formației ardelene a semnat cu Jeonbuk Hyundai Motors.
„Mulțumim, Dan Petrescu! Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul Dan Petrescu, au ajuns la o înțelegere privind încetarea amiabilă a contractului.
Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o în câștigarea ultimelor 5 titluri și a tuturor performanțelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani. Îți dorim multă baftă mai departe!”, au scris cei de la CFR Cluj.