Sepsi e pe val în Superligă, dar Poenaru avertizează: „Niciodată n-o să pornesc cu șansa a doua, asta vreau să insuflu la UTA”

UTA a început modest sezonul 2022-2023 al Superligii. După primele trei runde, arădenii au același număr de puncte ca și în primul campionat după promovare, dar atunci se bifaseră trei remize, între care două în deplasare și cu două puncte în minus față de stagiunea precedentă.

Ceea ce alarmează cu adevărat este exprimarea echipei pe terenuri străine, eșecurile fiind mai clare decât o spun până și scorurile (0-2 cu FC Argeș și 0-3 cu Voluntari), iar duminică (de la ora 16) urmează o altă partidă departe de arena „Francisc Neuman”. Și nu oriunde, ci la Sfântu Gheorghe, acolo unde „roș-albii” nu au înscris nici un gol în precedentele trei vizite și a scos doar un punct în sezonul regular 2021-2022.

Poenaru: „Consider că plecăm 50/50, pentru că în fotbal, este posibil orice”

În plus, Sepsi e una dintre cele mai în formă formații din Superligă în acest start de sezon, alegându-se inclusiv cu un trofeu – Supercupa României – chiar la Arad, în fața campioanei Sepsi. Pe de altă parte, teamul din Secuime e și ca eliminată din preliminariile Conference League, după 1-3 pe „Sepsi Arena” cu Djurgarden, așa că e posibil ca accentul să fie pus pe campionat încă de la vizita UTA-ei. La ceea ce au arătat cele două formații în confruntările din iulie, trupa lui Bergodi e mare favorită duminică, dar Ilie Poenaru nu vrea să audă de așa ceva.

„Eu nu vreau să pornesc cu șansa a doua, niciodată n-o să pornesc cu șansa a doua. Ăsta sunt eu construit și asta încerc să construiesc și să le insuflu și jucătorilor, o mentalitate sănătoasă, să nu plece de pe locul 2. Este o vorbă că locurile 2, 3 nu prea se premieză sau premiile sunt foarte mici. Trebuie sa țintești la primul loc, trebuie să îți dorești foarte mult. De ce să plec cu șansa a doua la Sfântu Gheorghe? Nu plec cu șansa a doua, eu vreau să plecăm 50/50%. Eu așa consider că plecăm 50/50, pentru că în fotbal, am spus-o, este posibil orice, lucrurile se pot schimba de la oră la oră, de la zi la zi”, afirmă antrenorul „Bătrânei Doamne”.

„Modificări din punct de vedere tactic, vreau altceva la meciul cu Sepsi”

Fiindcă Sepsi a jucat joi seara contra suedezilor de la Djurgarden, cel puțin în teorie, UTA ar trebui să fie echipa mai proaspătă la ora confruntării de duminică după-amiază, când sunt anunțate în jur de 33 de grade Celsius. Însă, Poenaru avertizează:

„Poate fi un avantaj pentru noi că ei au jucat și joi doar dacă facem ceea ce trebuie. Dacă ne prezentăm cum trebuie, putem să ne creăm un avantaj din asta, dacă nu suntem ceea ce trebuie, nu o să fie un avantaj. Cu toate că Sepsi are un lot destul de mare și numeric și valoric și pot înlocui orice jucător cu altul la fel de bun. Au calitate, au valoare și sunt pe un fond bun acum. Din punct de vedere mental, al încrederii, ei sunt bine, pe când noi venim după două deplasări slabe. Am fost nemulțumit de anumite lucruri, de anumiți jucători, dar vor fi și modificări din punct de vedere tactic. Vreau altceva la meciul cu Sepsi, poate vreau alt profil de jucători în anumite zone. Dar, trebuie să fie dorință, atitudine și trebuie să ne sacrificăm cu toții pentru tot ceea ce vrem să facem”.

„Să stăm aproape de ei, să nu-i lăsăm să joace!”

Din punct de vedere tactic, Ilie Poenaru susține că Sepsi și UTA se aseamănă. „Eu spun că avem cam același stil. Sepsi este o echipă căreia îi place să joace pe posesie, dar în situații de criză și în momente de pressing ale adversarului, joacă foarte bine contraatacul, cu jucători foarte rapizi, de unu contra unu. Stau foarte bine în benzi, au jucători de bandă ca Golofca, Ștefănescu, Bărbuț, dar apar în atac și cu Dimitrov și cu Dumitrescu, care împing foarte bine. Se transformă pe atacul pozițional într-un 3-4-3, au o circulație bună de balon, un jucători cu experiență. Aici l-aș menționta pe Tudorie, care este un 9 foarte bun și care atacă foarte bine centrările din zona laterală și marchează de la colțul scurt. Sunt puternici la fazele fixe pentru că au o talie foarte bună, au trei, patru jucători de peste 1.90 și trebuie să avem grijă la marcaj, să nu mai primim goluri din zone laterale sau din faze fixe.

Trebuie să-i blocăm și să creăm superioritate în benzi, pentru că acolo sunt foarte periculoși și acolo duc ei cele mai bune atacuri. Dar, au și axul central bun, un Aganovici și un Matei, niște jucători creativi, niște jucători de ultimă pasă. Cel puțin Aganovic, din poziția de număr 8, este foarte dispus la efort și face tot timpul tranziția între atac și apărare și apare mereu din linia a doua. Știm toate lucrurile astea, le-am analizat. Ca și concluzie, dacă-i lași să joace, îți marchează goluri multe. Așadar, trebuie să stăm foarte aproape de ei, să fim foarte agresivi, să interceptăm mingea și de acolo să începem să jucăm”, a mai punctat „principalul” arădenilor, care, față de meciul cu FC Voluntari, nu-i va mai avea la dispoziție pe Miculescu (trasnferat la FCSB), Erico și Ubbink (accidentați). Batha sau Keseru ar putea plăti și ei cu un loc pe bancă pentru prestațiile proaste din acest start de sezon.

Bergodi: „E presiune și la UTA, e o echipă de tradiție, sunt așteptări și acolo”

Dacă în Superligă Sepsi este neînvinsă, în preliminariile Conference League, covăsnenii tocmai au bifat al doilea insucces: 1-3 chiar pe teren propriu, cu suedezii de la Djurgarden. Șansele la calificare în returul de la Stockholm sunt mici, dar Cristiano Bergodi susține că gândul elevilor săi se îndreaptă acum doar spre confruntarea cu UTA.

„Am așteptări pozitive de la băieți, pentru că este un meci de campionat. Venim după o înfrângere în Conference League, moralul nu este extraordinar, dar avem încredere că putem face un meci bun pe plan intern. Întâlnim o echipă UTA cu un antrenor tânăr, bun, o echipă care are așteptări pozitive, pentru că e presiune și acolo. Este o echipă de tradiție, cu jucători buni, va fi un meci greu. Toate meciurile sunt echilibrate, cred eu, nu există încă o echipă care să se distanțeze de celelalte. UTA este o echipă foarte bună și vor să ajungă în play-off ca și noi. Este de abia început de campionat și e normal ca toate echipele să nu fie la turație maximă, nu sunt 100% pregătite. Din partea noastră, am încredere în băieți, în cine va juca și cine va lua loc pe bancă. Sunt sigur că avem un lot competitiv și putem face bine, chiar dacă acum, din păcate, calificarea în Conference League e în pericol, dar încă mai avem partida retur”, afirmă antrenorul lui Sepsi, care la ultimul Sepsi – UTA, din play-outul ediției precedente a campionatului, s-a bucurat pentru singurul gol al meciului, reușit de Bălașa, în cel de-al treilea minut de prelungire.

Stadion „roș-alb”: „Trebuie să fim o familie”

Galeria UTA-ei și-a anunțat prezența pe „Sepsi Arena” și se va integra perfect în marea „roș-albă”. „Fanii ajută echipa dacă vin în număr mare, ne-au susținut întotdeauna, la fiecare meci. De când am venit eu a crescut numărul de spectatori, asta ne bucură, ne-au aplaudat după meciul cu suedezii, chiar dacă am pierdut. Iar asta este frumos pentru că trebuie să fim o familie, să fim împreună, echipa și suporterii, iar ei vor avea satisfacții de la noi. Sunt sigur că vom face un campionat foarte bun și fanii ne vor ajuta la meciurile de acasă”, mai susține Bergodi, care l-ar putea avea din nou la dispoziție pe Ștefănescu, dar și nu pe Ashkovski.

Echipe probabile:

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Mitrea, A. Dumitrescu – Aganovic, Păun – I. Gheorghe, C. Matei, Golofca – Tudorie.

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, A. Chindriș, Benga, Hoxhallari – Isac, Cascini – Stahl, Fl. Matei, Otele – Postolachi.

Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) –  Alexandru Cerei (Cluj Napoca) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Mariana Cristina Trandafir (București)

Camera VAR: Horațiu Feșnic (Cluj Napoca) și Alexandru Vodă (Alba Iulia).

Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești).

Observator LPF: Eduard Alexandru (Ploiești)

Publicat: 06 08. 2022, 23:23