Sepsi o învinge pe FC Botoșani cu 5-2.
Ion Gheorghe marchează cu un șut superb, de la aproximativ 30 de metri, în vinclul porții, fără șanse pentru portar.
Isnik Alimi duce scorul la 4-2 cu o lovitură de cap.
Adnan Aganovic își readuce echipa în avantaj.
Cosmin Matei execută o lovitură libera de la aproximativ 20 de metri, balonul se duce puțin peste poartă.
Eduard Florescu transformă penalty-ul și restabilește egalitatea.
Vitalie Damașcan îl faultează pe Romario Benzar în interiorul suprafeței de pedeapsă, Colțescu nu stă pe gânduri și dictează penalty.
Isnik Alimi transformă fără probleme lovitura de la 11 metri.
Sebastian Colțescu acordă penalty pentru gazde, după consultarea VAR, în urma unui henț comis de Eduard Florescu.
Ilicic pornește într-o cursă spre poartă, rămâne singur cu portarul, însă finalizează extrem de slab și trimite pe lângă.
Romario Benzar îi trimite o pasă perfectă lui Gabriel David în careul mare, iar tânărul mijlocaș înscrie cu un șut la colțul lung.
Cosmin Matei centrează un balon în careul de șase metri, unde apare Romario Benzar, iar fundașul botoșănenilor își trimite inexplicabil mingea în proprie poartă cu tibia, deși nu era pus sub presiune de vreun adversar.
Un corner executat de Cosmin Matei este recepționat de Akos Kecskes, care lovește mingea cu capul, însă balonul trece la distanță mare de poarta oaspeților.
SEPSI: 33. Niczuly – 17. Oroian, 4. Kecskes, 82. Ninaj, 3. Fl. Ștefan – 21. Alimi, 5. J. Rodriguez, – 11. Ștefănescu, 10. C. Matei, 9. Damașcan, 96. Debeljuh REZERVE: 1. D. Moldovan, 5. D. Ciobotariu 77. Aganovic,, 24. Rența, 59. Kallaku, 8. I. Gheorghe, 97. R. Varga, 90. Kocsis, 18. Safranko ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
FC BOTOȘANI: 68. Ducan – 22. R. Benzar, 32. Șeroni, 3. Mutombo, 30. Țigănașu – 33. G. David, 28. Petro, 8. E. Florescu – 66. Mouaddib, 60. Ilicic, 93. Pinson REZERVE: 82. A. Ureche, 12. Adams, 23. Dragu, 26. Creț, 98. Casap, 24. Cioiu, 99. Zabou, 70. Gligot, 11. Drole ANTRENOR: Dan Alexa
Stadion: Sepsi Arena, Sf. Gheorghe Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Daniel Mitruți și Vladimir Urzică Arbitru VAR: Viorel Flueran / Arbitru AVAR: Cristina Trandafir
Sepsi a învins-o pe FC Botoșani, scor 5-2, în etapa a 13-a din Superliga, iar partida a putut fi urmărită în format Live Video Online pe www.prosport.ro. Meciul a fost transmis la TV pe Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport. Vezi aici VIDEO cu cele mai importante faze!
În cea mai recentă etapă din campionat, Sepsi a cedat în deplasare în fața nou-promovatei Poli Iași, scor 0-1. După un debut excelent de sezon, covăsnenii au intrat într-o pasă extrem de proastă și au înregistrat șase înfrângeri consecutive în Superliga, ajungând tocmai pe locul 13, cu 12 puncte.
De cealaltă parte, FC Botoșani are un start dezastruos de sezon și este singura echipă din prima ligă care nu a cunoscut gustul victoriei în primele 12 etape! În ultimul meci, formația lui Dan Alexa a pierdut pe teren propriu împotriva celor de la FCSB, scor 0-1.
În urma eșecului cu Poli Iași din etapa a 12-a, patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a recunoscut că Liviu Ciobotariu se află sub presiune imensă și ar putea plăti cu postul un eventual eșec împotriva lui FC Botoșani.
„Prea bine nu sunt, însă jucătorii au vrut, s-a văzut voință. Dacă aveam norocul să marcăm în minutul 2 (n.r. – se referă la penalty-ul ratat de Cosmin Matei), alta era situația. Băieții s-au zbătut, după multe etape mingea a fost la noi, am avut și câteva ocazii, dar, ca de obicei, mingea n-a intrat în poartă. Trebuie s-o spunem, să recunoaștem, suntem în groapă!
Încet, încet spunem adio play-off-ului. Fără 9 puncte în următoarele 3 etape, cred că trebuie să ne luăm gândul de la play-off! Nu se discută altceva cu Botoșani decât victoria, nu mai e cale de întors, trebuie să câștigăm neapărat.
N-am ajuns încă la club, luni vin acasă, acum trebuie să zbor în străinătate. Încă n-am discutat cu Ciobi, cu staff-ul. Să vedem, urmează meciul cu Botoșani și probabil marți o să vorbim””, a declarat Dioszegi, conform GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER