Sepsi Sf. Gheorghe a stabilit clauza fără de care niciun antrenor nu mai poate semna cu echipa lui Laszlo Dioszegi. Cine sunt cei 3 oameni impuși. SPECIAL
Conducerea lui Sepsi îi va impune noului antrenor care va veni la Sepsi în locul lui Bernd Storck trei oameni din vechiul staff ]n echipa sa de lucru.
Bernd Storck este istorie la Sepsi, iar antrenor interimar a fost pus Valentin Suciu. Însă, conducerea covăsănenilor caută în aceste zile un alt antrenor.
Laszlo Dioszegi a anunțat că momentan s-a discutat cu Cristiano Bergodi, dar antrenorul italian a respins din start propunerea fostei câștigătoare a Cupei României. ProSport a aflat că Bergodi așteaptă să semneze cât de curând cu o echipă din Arabia Saudită.
Sepsi a stabilit clauza fără de care niciun antrenor nu mai poate semna cu echipa lui Laszlo Dioszegi
ProSport a aflat că oficialii lui Sepsi au și o condiție clară pentru viitorul antrenor al lui Sepsi, indiferent de numele acestuia. Șefii covăsnenilor vor cere celui care îl va înlocui pe Bernd Storck să îi accepte în staff-ul său pe trei oameni din vechiul staff. Aceștia sunt antrenorul secund Laszlo Kulcsarm antrenorul cu portarii Cornel Cernea, dar și preparatorul fizic Bogdan Aldea.
ProSport a luat legătura cu Attila Hadnagy, iar oficialul covăsănenilor ne-a confirmat informația respectivă și ne-a oferit următoarele detalii în legătură cu viitorul staff tehnic al lui Sepsi. „Momentan nu ne grăbim. De echipă se ocupă domnul Suciu și cei din staff-ul său. Avem o listă cu posibili antrenori, dar nu ne grăbim. Am discutat doar cu Cristiano Bergodi, dar dânsul ne-a refuzat.
Este adevărat și faptul că cel care vrea să lucreze ca antrenor pricipal la Sepsi în locul lui Bernd Storck trebuie să îi accepte în staf-ul lui și pe trei oameni de ai noștri la care noi ținem foarte mult. Indiferent de numele celui cu care vom negocia, vrem ca Cornel Cernea, Bogdan Aldea și Laszlo Kulcsar să facă parte din staff-ul acestuia”, ne-a spus Hadnagy.
Laszlo Dioszegi: „Storck a fost demis din cauza rezultatelor”
După demiterea lui Bernd Storck, Laszlo Dioszegi a declarat: „Deci abia am reușit să desfacem contractul cu Storck. Nu am avut timp să discutăm despre noul antrenor. Antrenor interimar a fost numit domnul Suciu Valentin, cu care am promovat (n.r. în 2017), vrem să aducem un antrenor cu care putem să ieșim din groapă. Aș prefera un român un care cunoaște campionatul României. De ce am decis să ne despărțim de Berd Storck. Lipsa rezultatelor a fost motivul principal. Nu am avut nopți ușoare în ultima perioadă și din păcate am fost nevoit să luăm această decizie. Îi urmă multă baftă lui Berd la viitoarea sa echipă”.