Sepsi Sf. Gheorghe – Farul Constanța 1-1 | Echipa lui Gică Hagi a pierdut două puncte uriașe în minutul 90! CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova se pot apropia de lider

Sepsi Sf. Gheorghe și Farul Constanța au remizat, scor 1-1, în etapa a 6-a din play-off-ul Superligii. Golurile au fost marcate de Andrei Borza în minutul 73, respectiv de Marius Ștefănescu în minutul 90.

În urma acestui rezultat, Farul riscă să își vadă avansul din fruntea clasamentului diminuat până la finalul acestei etape. „Marinarii” s-au distanțat provizoriu la 5 puncte de CFR Cluj, la 6 puncte de FCSB și la 8 puncte de Universitatea Craiova. Cele trei echipe nu au jucat însă în această etapă a 6-a din play-off.

De partea cealaltă, Sepsi rămâne pe ultimul loc în play-off și după acest egal, cu 25 de puncte, 6 mai puține față de Rapid, ocupanta locului 5, care are și un meci mai puțin disputat.


Sepsi Sf. Gheorghe 1-1 Farul Constanța

Final de meci!

Min. 90: GOL SEPSI! Ștefănescu a intrat în posesia mingii, în careu, după o diagonală venită din partea dreaptă, a protejat excelent și a trimis o „rachetă” care a atins și transversala înainte de a intra în poartă!

Min. 73: GOL FARUL CONSTANȚA! După un șut ratat trimis de Louis Munteanu în diagonală, din partea dreaptă, mingea a ajuns la Borza, care a venit fără marcaj și a înscris din 4 metri, lateral stânga, aproape lipit de linia de margine!

Min. 71: La poarta cealaltă, Papa a trimis peste poartă cu o lovitură de cap din interiorul careului.

Min. 68: Louis Munteanu a șutat pe lângă poartă din afara careului, după o lovitură liberă bătută în zid de Alibec.

Min. 56: La cealaltă poartă, Adrian Mazilu a lovit bara din dreapta a porții lui Niczuly, cu un șut superb cu interiorul piciorului stâng, de la circa 12 metri de poartă, lateral dreapta!

Min. 52: Ocazie Sepsi! Portarul Aioani a boxat în lateral la șutul puternic trimis de Ștefănescu din marginea careului de 16 metri.

A început repriza secundă!

Finalul primei reprize!

Min. 41: Ocazie mare Sepsi! Bălașa a trimis puțin pe lângă poartă cu o lovitură superbă de cap!

Min. 35: Tudor Băluță a șutat slab cu piciorul stâng din marginea careului de 16 metri, iar Niczuly nu a avut nicio problemă în a reține mingea.

Min. 19: Prima ocazie a meciului le aparține constănțenilor! Louis Munteanu a trimis pe poartă dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri, dar nu i-a pus mari probleme lui Niczuly, care a reținut cu siguranță.

A început meciul!

(AICI VIDEO CU FAZELE IMPORTANTE DIN ACEST MECI!)


Echipele de start:

Sepsi Sf. Gheorghe (4-4-2): Niczuly- Ciobotariu, Bălașa, Tamas, Ispas- Matei, Junior, Papa, Ștefănescu- Rondon, Safranko

Rezerve: Began, Ninaj, Păun, Rodriguez, A. Nistor, Achahbar, Varga, Kocsis, Tudorie

Antrenor: Cristiano Bergodi

Farul Constanța (4-3-3): Aioani- Kiki, Larie, Popescu, Borza- Artean, Băluță, Grameni, Mazilu, Alibec, Munteanu

Rezerve: Buzbuchi, Sîrbu, Boli, Casap, Mateus, Enes Sali, Nedelcu, Cojocaru, N. Popescu

Antrenor: Gică Hagi


Sepsi Sf. Gheorghe – Farul Constanța, Live Video Online în etapa a 6-a din play-off

Înaintea meciului, cele două echipe se află la poli opuși în clasamentul acestui play-off. Sepsi Sf. Gheorghe este pe locul 6, ultimul, cu 24 de puncte, 7 mai puține față de ocupanta locului 5, Rapid, în vreme ce Farul Constanța este lider cu 42 de puncte, 4 peste CFR Cluj, ocupanta poziției secunde.

Așadar, vorbim inclusiv despre stări de spirit opuse. Pe de o parte, Sepsi luptă doar pentru orgoliu și pentru a evita clasarea pe ultimul loc în acest play-off, iar orice punct în acest context este binevenit, în vreme ce Farul luptă pentru titlu și nu își permite un pas greșit la Sf. Gheorghe, nici măcar un egal, întrucât riscă să își vadă avansul din fruntea clasamentului diminuat după această etapă.

Astfel, este destul de clar că echipa antrenată de Cristiano Bergodi nu ar trebui să resimtă o presiune la acest meci, în timp ce nu se poate spune același lucru despre „marinari”.

Premise pentru un meci destul de dificil din perspectiva „marinarilor”

În plus, covăsnenii cu siguranță că au un moral foarte bun după ce au reușit să se califice în finala Cupei României, competiție pe care au câștigat-o anul trecut, după ce au învins fără drept de apel CFR Cluj pe teren propriu, scor 3-0, în semifinale.

Deci, din aceste două perspective, pare că există premise ca Farul Constanța să aibă un meci destul de complicat la Sf. Gheorghe, chiar dacă liderul din Superliga pare favorit destul de clar în acest duel.

În meciul tur din acest play-off, disputat la Ovidiu, Farul Constanța s-a impus cu scorul de 2-1. Pentru echipa lui Hagi au marcat Constantin Grameni și Adrian Mazilu, în vreme ce pentru cea a lui Bergodi a punctat Alexandru Tudorie.

 

Publicat: 29 04. 2023, 23:40
Actualizat: 30 04. 2023, 00:12