Sergiu Hanca și Rivaldinho au semnat cu Universitatea Craiova! Mihai Rotaru a făcut anunțul: „Astăzi au venit. Va fi cu siguranță o creștere”
După mai multe zile de tratative cu cei doi fotbaliști ai Cracoviei, Universitatea Craiova a confirmat transferul acestora.
Dacă de Rivaldinho (27 de ani) se știa aproape sigur că va semna cu formația din Bănie, Sergiu Hanca (30 de ani) fusese curtat și de către Rapid, potrivit Prosport, care a încercat să-l deturneze pe fotbalist cu o primă consistentă în valoare de 100.000 de euro.
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a declarat în această dimineață că echipa sa a ajuns la un acord cu cei doi fotbaliști ai Cracoviei.
Sergiu Hanca și Rivaldinho au semnat cu Universitatea Craiova! Mihai Rotaru a făcut anunțul: „Astăzi au venit. Va fi cu siguranță o creștere”
Rivaldinho vine liber de contract în Bănie, după ce angajamentul cu polonezii a expirat. Brazilianul, fiul marelui Rivaldo, a jucat timp de două sezoane la Cracovia, aceștia transferându-l pe atacant de la Viitorul, actuala Farul, contra sumei de 300 de mii de euro.
Pentru Sergiu Hanca situația stă puțin diferit. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani mai avea contract cu cei de la Cracovia, însă acesta a cerut să fie lăsat să plece pentru că soția sa, Andreea, este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Și el va veni tot gratis la Universitatea Craiova.
După ce Mihai Rotaru a confirmat transferurile celor doi, patronul din Bănie a declarat că la echipă vor mai ajunge cel puțin alți doi jucători.
„Am spus-o că noi continuăm. Au venit Raul Silva, Ivan Martic, astăzi au venit Rivaldinho și Hanca. În cel mai scurt timp sperăm să mai aducem încă doi, dacă nu chiar trei jucători la ceea ce a fost ieri. Dar campania continuă, sunt patru jucători: Raul Silva, Martic, Hanca și Rivaldinho!
Sunt jucători pe care-i cunoaștem, cu siguranță la nivel de mentalitate, grupul va avea o creștere. La nivel de atitudine, de mentalitate, vom avea cu siguranță o creștere”, a spus Mihai Rotaru, potrivit sport.ro