Sfat incredibil pentru cel mai scump transfer al FCSB. „Becali plătește mult. Ridică mâna și retrage-te”
Unul dintre cele mai scumpe transferuri ale FCSB din acestă vară încă nu s-a acomodat și a primit un sfat incredibil din partea unui fost antrenor de la gruparea roș-albastră.
Gigi Becali a scos 1,3 milioane de euro din buzunar pentru transferul lui Marius Ștefănescu de la Sepsi OSK. După un sezon foarte bun făcut la gruparea covăsneană, fotbalistul întârzie să iasă în evidență la FCSB, iar patronul a început să nu mai aibă răbdare cu el. Sorin Cârțu îl sfătuiește pe Ștefănescu să plece dacă nu se simte confortabil cu presiunea creată de patron și de fani.
Sorin Cârțu, reacție dură la adresa lui Marius Ștefănescu: „Dacă nu faci față presiunii, ridici mâna și te retragi”
Marius Ștefănescu a bifat 14 partide de la venirea la FCSB, dar încă nu a confirmat forma bună din sezonul trecut care l-a convins pe Gigi Becali să plătească 1,3 milioane de euro. Fotbalistul a fost criticat dur de patron încă de la primele meciuri în tricoul roș-albaștrilor și s-a tot vorbit că presiunea mare de la echipă îl afectează.
Sorin Cârțu nu înțelege cum un jucător de picior stâng nu reușește să fie mai implicat în joc, dat fiind faptul că Ștefănescu are o tehnică bună. El și-a asumat venirea la FCSB, echipă la care știa că va avea parte de o presiune uriașă. Fostul antrenor al roș-albaștrilor îi recomandă mijlocașului să ridice mâna și să se ceară singur afară de la echipă dacă simte că nu poate face performanță sub presiune.
Mă miră, apropo de Ștefănescu. La cât e de dotat tehnic, nu ar trebui să depindă de colegi, ci ar trebui să se facă el mai mult implicat. E jucător de picior stâng. Ar trebui să plece mai mult după minge și să caute mai mult spațiile. El ar trebui să caute să iasă mai mult în evidență, în combinații, pentru că piciorul stâng e mai greu de blocat. El și-a asumat venirea la Steaua (n.r. FCSB), nu cred că s-a gândit la bani. Oricum, Becali plătește mult. Dar dacă te pierzi, că e presiune mare la București, că te ceartă patronul sau fanii, atunci nu ai ce să cauți acolo. Ridică mâna și retrage-te”, a precizat Sorin Cârțu, la Digisport.
Marius Ștefănescu, titularizare surpriză în Europa League
Gigi Becali pare că s-a răzgândit în privința lui Marius Ștefănescu și îl va introduce pe teren din primul minut de joc împotriva celor de la Rigas. Campioana Superligii debutează în noul format din Europa League contra campioanei Letoniei și se anunță un duel tare în care Marius Ștefănescu poate demonstra că își merită locul de titular.
Jucătorul a fost aspru criticat în ultima vreme, iar după returul cu Sparta Praga, în care FCSB a ratat accederea în play-off-ul Ligii Campionilor, patronul l-a numit printre vinovații pentru ratarea calificării și pe fotbalistul adus de la Sepsi.
(nr. Regretați că l-ați transferat pe Ștefănescu?) Eu nu regret că am dat banii. Regret că dacă nu-l aveam, jucam altceva cu Sparta Praga (n.r. la meciul retur de la București, din preliminariile Champions League”, a spus Gigi Becali.
Marius Ștefănescu a bifat deja șase meciuri în cupele europene alături de FCSB. În dubla manșă cu Sparta Praga a jucat 70 de minute după care a mai prins doar 12 minute pe final de meci în turul cu LASK Linz, 1-1.