Și-a micșorat salariul pentru a rămâne în Superliga! Are peste 180 de meciuri și o accidentare gravă la activ. EXCLUSIV

Și-a micșorat salariul pentru a rămâne în Superliga! Are peste 180 de meciuri și o accidentare gravă la activ. EXCLUSIV
  • Publicat:

FC Voluntari, club care a retrogradat din Superliga, s-a despărțit de fundașul Ricardinho (30 de ani), care mai avea un angajament valabil încă doi ani cu noua echipă a lui Claudiu Niculescu.

Portughezul a fost deja prezentat de Petrolul, acordul fiind unul valabil pe două sezoane, până în vara lui 2026.

Ricardinho are salariul mai mic doar pentru a rămâne în Superligă

Surse ProSport susțin că fotbalistul, de 6 ani la Voluntari, avea un salariu lunar de 10.000 de euro la ilfoveni și a acceptat diminuarea retribuției cu 2.000 de euro doar pentru a juca în continuare în prima ligă.

Cariera lui a avut un moment de cumpănă, accidentându-se grav în august 2019, într-o partidă cu Universitatea Craiova și a stat pe bară 11 luni. Clubul l-a susținut atunci și el a revenit. Acum a înțeles situația delicată a ilfovenilor și nu a cerut nicio despăgubire, renunțând la bani importanți pentru a rezilia angajamentul.

Petrolul Ploieşti a anunțat, miercuri, pe site-ul său oficial, transferul fundașului portughezul Ricardinho, care a evoluat până în acum la FC Voluntari.

„Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda sau, mai pe scurt, Ricardinho este noul jucător al Petrolului, fundașul dreapta portughez semnând cu clubul nostru un angajament valabil pentru următoarele două sezoane. În vârstă de 30 de ani, Ricardinho are deja o experienţă bogată în fotbalul românesc, în condițiile în care a evoluat din 2018 pentru FC Voluntari”, se arată pe site-ul citat.

În cele patru sezoane petrecute la FC Voluntari, fundaşul a evoluat în 184 de meciuri în toate competiţiile, marcând 13 goluri.

Anterior sosirii în România, fotbalistul a mai jucat în ţara natală pentru echipele Gil Vicente şi Vilaverdense.

Mehmet Topal a început deja treaba la Ploiești

Petrolul Ploieşti are din acest sezon un nou tehnician, Mehmet Topal, fost căpitan al selecționatei Turciei.

În vârstă de 38 ani, Topal a semnat cu FC Petrolul Ploiești un contract valabil pentru următorii 3 ani.

Mehmet Topal este fost căpitan al naționalei Turciei şi al lui Fenerbahce Istanbul, de trei ori câștigător al Superligii Turciei cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce şi Basaksehir, de asemenea fost jucător important al Valenciei în La Liga.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar…
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×