Silviu Lung junior, primele declaraţii după ce a semnat cu Universitatea Craiova: „Vreau trofee şi să ne calificăm în grupele Conference League”

Universitatea Craiova a oficializat primul transfer al verii, portarul Silviu Lung junior semnând un contract pe doi ani cu gruparea antrenată de Costel Gâlcă.

Goalkeeper-ul care va împlini 35 de ani peste câteva zile vine din postură de jucător liber de contract, după despărţirea de Poli Iaşi. Silviu Lung junior este al treilea portar al Universităţii Craiova, alături de Laurenţiu Popescu şi David Lazar.  

Silviu Lung junior a jucat pentru fosta echipă a lui Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova, apoi la Astra Giurgiu, Kayserispor, Al Raed şi Poli Iaşi.

Silviu Lung jr.: „Sunt născut la 5 minute de stadionul Ion Oblemenco, pot să vin şi pe jos la meciuri”

Revenit în Bănie după 13 ani, Silviu Lung junior spune că nivelul campionatului este în scădere faţă de prima parte a carierei sale şi că că-şi doreşte să câştige trofee cu Universitatea Craiova.

El s-a pregătit şi în ultimii ani, când nu avea angajament, cu Universitatea Craiova, echipă la care are mai mulţi amici, iar Alexandru Mitriţă este chiar prieten de familie. 

„Sunt fericit că m-am întors, aştept cu nerăbdare atmosfera de pe Ion Oblemenco, aştept cu nerăbdare să ne bucurăm alături de suporteri. Negocierile au început de câteva luni, câte un telefon, ce mai faci, totul a decurs foarte bine şi cred că am luat cea mai bună decizie. S-au bucurat şi mama şi tata, e normal, că sunt acasă, tata a făcut performanţă la acest club şi s-a bucurat foarte mult să revin.

Eu vreau să-mi fac cadou la anul, la terminarea campionatului, să ridic un trofeu deasupra capului. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine, să apăr cât mai bine, să avem rezultate să câştigăm trofeu sau trofee şi să ne calificăm în grupele Conference League, şi acesta este un obiectiv important pentru noi. Normal că mi-a fost dor de suporteri.

În Turcia atmosfera este incendiară şi fanii de acolo mi-au adus aminte de suporterii olteni. Din fericire, condiţiile pe care le-am găsit aici sunt de top, sunt de nivel vest-european, trebuie doar să fim uniţi, să ne bucurăm de fotbal, la Craiova trebuie să te bucuri de fotbal ca să ai rezultate. Pe vremuri era mai multă calitate în fotbalul nostru, aveam echipă direct în Champions League, avem echipe în Europa League, deci nivelul era mai bun, aveam calitate, dar nu trebuie să ne intereseze nivelul campionatului, noi trebuie să fim cei mai buni din acest campionat.

Am foarte mulţi prieteni aici, dar cel mai bine mă înţeleg cu Alex Mitriţă, care este un prieten de familie. Îmi place să citesc în timpul liber, să mă uit la filme cu soţia, să mă plimb prin pădure.

Sunt născut la 5 minute de stadion Ion Oblemenco în mers, pot să vin şi pe jos la meciuri. Cred cu tărie că putem face performanţă, de-asta am venit, îmi doresc să ne batem cu şanse reale la titlu, să-l câştigăm şi să intrăm în grupele europene, atunci se creează emulaţie, vin puternice aici. Vreau ca fanii să vină în număr cât mai mare la fiecare meci, să ne susţină şi sunt convins că le vom face multe bucurii de-a lungul acestui sezon” a declarat Silviu Lung junior.

Publicat: 30 05. 2024, 16:26
Actualizat: 30 05. 2024, 16:53