Situația stadionului din Ghencea, care a fost inaugurat la data de 7 iulie 2021, provoacă indignare în fotbalul românesc, iar Marius Avram a făcut un apel public pentru ca FCSB să fie primită în casa celor de la CSA Steaua. Costurile de construcție ale superbei arene au fost de aproape 100.000.000 de euro. Cu toate acestea, stadionul nu beneficiază de o asistență demnă de capacitatea sa, peste 31.000 de locuri.
În curând se vor împlini doi ani de zile de la data la care a fost inaugurat noul stadion din Ghencea. Pe 7 iulie 2021, CSA Steaua a învins-o pe OFK Belgrad într-un meci amical cu scorul de 6-0. Duelul a fost unul simbolic, deoarece tot CSA Steaua și OFK Belgrad au inaugurat și vechea arenă din Ghencea.
Costurile de construcție ale noului stadion au fost de aproape 100.000.000 de euro și, din păcate, arena nu a produs profitul anticipat până în acest moment. Și asta deoarece în Ghencea evoluează în mare parte doar CSA Steaua, care concurează în eșalonul secund din fotbalul românesc și are la meciuri o asistență, de regulă, de câteva mii de persoane. Echipa națională a fost cea care a adus de cele mai multe ori lumea în tribunele din Ghencea, însă situația ar fi putut sta altfel. FCSB a depus în repetate rânduri cererei pentru a fi primită pe stadionul administrat de CSA Steaua, dar s-a lovit de fiecare dată de refuzuri.
Invitat în ediția de marți, 6 iunie, a emisiunii ProSport Live, Marius Avram și-a spus supărarea cu privire la modul în care este gestionat stadionul din Ghencea:
„E un stadion care nu produce nici măcar pentru a-și acoperi cheltuielile curente. Cu toate acestea, nu închiriază echipei care vrea să joace acolo (n.r. – FCSB). Oricare ar fi ea.
Dacă vine cineva acolo s-ar putea la un moment dat să fie trași la răspundere: „De ce nu ați acoperit aceste costuri când existau cereri să vă dea lumea bani? Scopul unui stadion ar trebui să fie cel puțin să își plătească cheltuielile.
Cineva, la un moment dat, va răspunde pentru lucrurile astea”, a declarat Marius Avram, la ProSport Live.
Sezonul 2022 – 2023 s-a încheiat, iar FCSB nu și-a îndeplinit unul dintre vise, acela de a juca în Ghencea. Roș-albaștrii vor face noi demersuri în această vară, în speranța că în debutul stagiunii viitoare vor putea evolua pe superba arenă administrată de CSA Steaua.
În intervalul 15 iulie – 14 august, adică în prima lună a sezonului, Arena Națională va fi închisă din cauza a două concerte, astfel că FCSB va fi nevoită să joace meciurile de acasă pe alt stadion. Arcul de Triumf și Ghencea sunt cele două opțiuni luate în calcul de roș-albaștri.
„Încă dorim să jucăm în Ghencea, da. Dar toate sunt de-a-ndoaselea în România. A dat și lege Ciolacu, a promis. Am avut încredere în el, dar văd că nu a făcut. Zice că a dat Lege, dar că nu se respectă. Toate sunt de-a-ndoaselea. Nu mă mai uimește asta, nu mă mai enervează. Asta e situația”, a declarat Gigi Becali, la data de 13 aprilie 2023, în fața palatului pe care îl deține pe Aleea Alexandru din Capitală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER