Situație halucinantă în Superliga! Clubul a închis ochii când a fost anunțat că jucătorul său ar fi pariat pe propriile meciuri: șefii echipei au evitat să înștiințeze Comisia de Integritate a FRF | EXCLUSIV

Cariera fundașului Cosmin Achim, care e implicat într-un scandal legat de lumea pariurilor și a jocurilor de noroc, putea fi alta dacă fostul său club, FC Voluntari, acționa în consecință în perioada în care acesta evolua în Ilfov.

Cosmin Achim și-a reziliat zilele trecute contractul cu Petrolul, după ce „găzarii” au aflat că la Comisia de Integritate a FRF au ajuns mai multe dovezi conform cărora jucătorul ar fi pariat pe mai multe meciuri, inclusiv pe partide ale echipei sale.

Achim a avut deja o audiere la FRF, unde a povestit ce s-a întâmplat, însă ProSport a aflat că viciul fotbalistului ar fi mai vechi, chiar de pe vremea când juca la FC Voluntari.

  • 6.000 de euro lunar era salariul pe care îl încasa Achim la FC Voluntari, cu tot cu bonusuri!

Șefii lui FC Voluntari au știut că Achim paria, dar au tăcut!

ProSport a aflat că Achim (27 de ani) și-a reziliat contractul cu FC Voluntari în luna ianuarie a acestui an tocmai din cauza problemelor sale cu pariurile. Concret, Bogdan Bălănescu, președintele lui FC Voluntari, și antrenorul Liviu Ciobotariu au fost sunați la începutul anului de un apropiat al fotbalistului, care le-ar fi transmis celor doi că Achim ar juca des la pariuri, inclusiv pe meciurile ilfovenilor, lucru interzis de regulament.

La câteva ore distanță după ce au fost anunțați, pe 2 ianuarie, cei de la FC Voluntari au anunțat că s-au despărțit de Cosmin Achim: „FC Voluntari anunță că s-a despărțit, pe cale amiabilă, de fundașul central Cosmin Achim. Câștigător al Cupei și Supercupei României cu FC Voluntari în 2017, Cosmin Achim a evoluat pentru echipa noastră timp de 9 sezoane. În cele 145 de partide în care a îmbrăcat tricoul formației noastre, Cosmin a reușit să marcheze 12 goluri. FC Voluntari îi mulțumește pentru munca depusă în culorile clubului nostru și îi dorește succes în carieră”.

Cosmin Achim si Florin Rasdan în meciul amical dintre CSA Steaua Bucuresti si FC Voluntari. Fundașul ilfovenilor a fost căpitan în acea partidă.

Astfel, cele două părți au decis să rezilieze contractul fără scandal, însă oficialii lui FC Voluntari n-au anunțat Comisia de Integritate a FRF, așa cum era moral și legal. În doar câteva zile după acel moment, Achim și-a găsit o nouă echipă, Petrolul Ploiești, de unde a plecat tot după ce și-a reziliat contractul și tot fără ca vreun oficial al „găzarilor” să anunțe comisiile abilitate. Totuși, Comisia de Integritate a FRF a fost înștiințată chiar de una dintre fostele iubite ale lui Achim, iar cazul este pe rol, urmând ca în perioada următoare să se știe exact ce se va întâmpla cu viitorul fotbalistului.

ProSport a încercat să-l contacteze pe Bogdan Bălănescu, însă acesta n-a răspuns apelurilor repetate ale reporterului.

„Deocamdată, pot să spun că este o anchetă în desfășurare în acest caz și rămâne de văzut ce se va întâmpla. Eu mă consider nevinovat! Cum să mă retrag din fotbal? Nici vorbă de asta”, a spus Cosmin Achim, pentru ProSport.

Cosmin Achim a jucat pentru FC Voluntari în perioada 2014-2023, timp în care în 2018 a fost împrumutat pentru o scurtă perioadă la Energeticianul Târgu Jiu. În 2017 a câștigat Cupa și Supercupa României cu FC Voluntari, iar din această iarnă a semnat cu Petrolul Ploiești pentru care a jucat în 5 meciuri.

Publicat: 06 03. 2023, 20:01