Siyabonga Ngezana s-a întors la clubul său din Africa de Sud!

Siyabonga Ngezana, fundașul central sud-african în vârstă de 26 de ani de la FCSB, a plecat acasă în vacanță și nu i-a uitat pe foștii colegi.

Apărătorul roș-albaștrilor a mers în vizită la foștii colegi de la Kaizer Chiefs.

Siyabonga Ngezana a mers în vizită la Kaizer Chiefs

După victoria cu Poli Iași, scor 3-1, în cadrul etapei cu numărul 21 din Superliga, jucătorii lui FCSB au intrat în vacanță și se vor reuni pe data de 8 ianuarie.

Până atunci, însă, Siyabonga Ngezana a decis să meargă acasă și nu a putut rata ocazia de a-și vizita foștii colegi. Sud-africanul a mers în vestiarul lui Kaizer Chiefs și a făcut senzație printre foștii colegi.

Cotat la un milion de euro de euro de către Transfermarkt, Siyabonga Ngezana a jucat 15 meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga. Sud-africanul a ajuns în România în vară, de la Kaizer Chiefs, în schimbul sumei de 600 de mii de euro.

Siyabonga Ngezana a ales să stea la Baza FCSB

Sud-africanul a explicat de ce a preferat să nu își caute cazare în București, ci să locuiască la Baza Sportivă FCSB.

„Acum am totul aici, de asta am făcut sacrificiul de a locui în baza clubului. Există multe avantaje, nu cheltui bani afară, păstrez banii pe care i-aș fi dat pe hotel, îi economisesc și rămân concentrat, din moment ce am tot ce-mi trebuie aici, la club.

Oricând simt că nu am făcut destule la antrenament merg să mă antrenez suplimentar pe teren sau în sala de forță și mănânc sănătos, nici măcar nu trebuie să cumpăr mâncare.

Există un citat pe care l-am auzit, un tată sfătuindu-și băiatul: «Ai o carieră scurtă și trebuie să lași lucruri mărețe în urmă, deci fă mici sacrificii acum pentru a trăi o viață mai bună apoi».

Pot să aplic acest sfat carierei mele, să fac sacrificii. Fără familie, fără iubită și fără prieteni. Suntem eu, Dumnezeu și fotbalul”, a spus Siyabonga Ngezana, potrivit publicației Idiski Times.

Publicat: 24 12. 2023, 19:07