Dinamo a încheiat spectaculos și neașteptat anul 2024, pe podiumul Superligii, la doar un punct în spatele celor de la „U” Cluj și FCSB. Traiectoria „câinilor” sub comanda lui Zeljko Kopic a impresionat, cu atât mai mult cu cât vorbim de o echipă care sezonul trecut evita in extremis retrogradarea! Cu toate acestea, o reacție șoc în curtea lui Dinamo aruncă o lumină nouă asupra perspectivelor în aceste zile: Selmani și Gnahore au liber să plece iar un oficial alb-roșu le deschide ușa!
ProSport îți prezintă în exclusivitate poziția neașteptată, dar argumentată a unui fost mare jucător al lui Dinamo cu privire la situația incertă în care sunt prinși doi dintre principalii artizani ai succesului recent pentru „câini”, mijlocașul francez Eddy Gnahore și atacantul kosovar Astrit Selmani!
Cei doi fotbaliști străini din lotul lui Dinamo se află în ultimele 6 luni de contract și, astfel, au devenit și mai mult „ținte” pe radarul mai multor formații atât din Superliga, cât și din afara României, după evoluțiile bune și foarte bune din prima parte a acestui sezon.
La 31 de ani, franco-ivorianul Eddy Gnahore (foto sus) a fost unul din oamenii esențiali pentru Dinamo la mijlocul terenului în primele 21 de runde, titular și integralist în 20 de etape. Eficient defensiv și cu pase utile în construcția ofensivă, Gnahore ar fi dorit în principal de Rapid. Iar, după cum ProSport dezvăluia aici în exclusivitate încă din octombrie, mijlocașul a refuzat prima ofertă de prelungire a contractului cu Dinamo!
Atacantul Astrit Selmani (27 ani), cotat la 1,2 milioane euro pe transfermarkt, are 9 goluri și 5 pase de gol în 19 meciuri de Superliga pentru Dinamo în prima parte a campionatului. Bătăios, altruist și deseori determinant în momente-cheie, Selmani ar fi la rându-i o țintă pentru Rapid și nu numai.
Doar că, pierderea eventuală a unuia dintre cei doi stranieri care au confirmat la Dinamo nu e văzută neapărat ca o tragedie de unul dintre foștii jucători emblematici ai alb-roșilor, astăzi oficial dinamovist! Deși ar produce un adevărat șoc în curtea lui Dinamo.
Cu ocazia unui reportaj video oferit în exclusivitate pentru ProSport pe ceea ce urmează a fi șantierul demolării pentru stadionul Dinamo și locul construcției noii arene multifuncționale, Ionuț Lupescu a acceptat să comenteze situația din lotul dinamovist.
Fost mijlocaș campion de trei ori al României în tricoul alb-roșu, pe care l-a îmbrăcat în anii 1986-1990, 1998-2000 și 2000-2000, Lupescu este în prezent președinte de onoare al CS Dinamo București.
Întrebat de reporterul ProSport cu privire la incertitudinile din jurul lui Selmani și Gnahore, în contextul situației lor contractuale cu Dinamo, Ionuț Lupescu a avut o poziție surprinzătoare și argumentată:
Eu cred că jucătorii pe care i-ai menționat tu sunt jucători buni, dar nu cred că sunt… niciun jucător de la echipă nu este de neînlocuit! Cred că avem încă foarte mulți străini în echipă și ar fi bine să avem și noi mai mulți jucători români. Mai mulți jucători tineri promovați. Dar îl înțeleg și pe Kopic, pentru că are nevoie de rezultate. Își face și el o carte de vizită, cred că e singurul care își dorește să se bată la campionat pentru că, până la urmă, cu siguranță, și el va fi interesant pentru alte campionate”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER