Sorin Cârțu anunță măsuri dure la Universitatea Craiova după remiza cu Farul Constanța. „Un an ratat!” Postul lui Eugen Neagoe e în pericol

Sorin Cârțu, președintele formației Universitatea Craiova, anunță măsuri dure la formația din Bănie după remiza cu Farul Constanța, scor 1-1.

Sorin Cârțu anunță măsuri dure la Universitatea Craiova după remiza cu Farul Constanța. Postul lui Eugen Neagoe e în pericol

Universitatea Craiova a remizat cu Farul Constanța în etapa a 8-a din play-off-ul Superligii, sezonul 2022-2023, scor 1-1, iar oficialii grupării din Bănie pregătesc măsuri dure după ratarea obiectivelor.

Sorin Cârțu a anunțat că sezonul 2022-2023 este unul ratat pentru Universitatea Craiova, iar la formația patronată de Mihai Rotaru se va face o analiză lipsită de subiectivism pentru fiecare jucător din lotul oltenilor.

Am dominat meciurile cu CFR și FCSB, puteam lua minim 8 puncte, nu zic pe toate. Noi am luat doar 3… trebuia să avem încă 5 puncte în plus. Acum avem șanse mici să ajungem în cupele europene. Un an ratat!

N-am știut să concretizăm, să fie eficienți în anumite momente decisive. Am dat șansă adversarului. Cum a fost și în această seară. Nu avem tăria, concentrarea și responsabilitatea aia maximă din anumite momente.

Trebuie analizat cu echilibru ce facem. Nu a fost o dezamăgire așa, doar că am ratat foarte mult. Au fost momente în care puteam mai mult. Sunt mâhnit. Toate campionatele au început cu obiective mărețe, să luăm campionat, să luăm cupa. Trebuie o analiză pertinentă, lipsită de subiectivism, pentru fiecare jucător. Vom vedea la momentul respectiv”, a declarat Sorin Cârțu pentru Digisport.ro.

Ce se va întâmpla cu Eugen Neagoe și jucătorii din Bănie. „Decizia e la patronat!”

Totodată, Sorin Cârțu a vorbit și despre situația lui Eugen Neagoe. Președintele oltenilor susține că nu i-a displăcut cum a jucat echipa sub comanda antrenorului în vârstă de 55 de ani, doar că „decizia e la patronat”.

„Să îți spun ceva. Mie nu mi-a displăcut cum a jucat echipa în perioada asta, cu Eugen. Seamănă ca în perioada cu Reghecampf, când am dat multe goluri. Totuși, și atunci ne-a lipsit ceva…

Decizia e la patronat, ei spun ce trebuie făcut cu antrenorul. Sunt jucători la care să ne gândim că pot pleca, dar având contract… sunt într-o zonă călduță, le-a convenit. Nu poți da și în jucători. Ce să faci acum?”, a mai declarat Sorin Cârțu pentru sursa citată mai sus.

ProSport a anunțat după remiza din meciul Universitatea Craiova – Farul Constanța, scor 1-1, că Mihai Rotaru se gândește să-l înlocuiască pe Eugen Neagoe cu Laurețiu Reghecampf (47 de ani).

Pe lista jucătorilor care ar putea pleca de la Universitatea Craiova în vară sunt Bogdan Mitrea, Ante Roguljic, Ionuț Vînă, Sergiu Hanca, în timp ce Bogdan Vătăjelu și Valerică Găman vor deveni liberi de contract la finalul sezonului 2022-2023.

Publicat: 14 05. 2023, 19:06