Sorin Câțu, fostul președinte al Universității Craiova, e de partea suporterilor care l-au huiduit pe Andrei Ivan, iar acesta a dezvăluit motivul pentru care atacantul a intrat pe lista neagră a ultrașilor.
La meciul câștigat de Universitatea Craiova cu FC Botoșani, scor 5-1, suporterii prezenți pe „Ion Oblemenco” l-au huiduit pe Andrei Ivan ori de câte ori atacantul atingea mingea. Mai mult, aceștia au afișat numeroase bannere împotriva lui Mihai Rotaru.
După evenimentele care au avut loc la meciul jucat de Universitatea Craiova cu FC Botoșani, Sorin Cârțu a explicat de ce au avut suporterii reacții negative la adresa lui Andrei Ivan.
„El a vrut să dea gol (n.r. Andrei Ivan), el aici greșește. Nu poți individual să îți rezolvi niște doleanțe de ale tale. El trebuia să lucreze în continuare cu colectivul.
Când ajungi în fața porții, dacă nu ai posibilitatea să șutezi, caută un coechipier și vezi tu după dacă ai din nou oportunitatea să aștepți altă fază. A intrat în niște faze de genul, a pierdut mingi favorabile și lumea l-a taxat
El nu e un tip foarte tare în interiorul lui, e opinia mea. Ca să poată să treacă peste. Aici îți trebuie și puțină nesimțire, să fii foarte puternic, să treci peste ce exprimă tribuna și să vii cu lucruri utile.
Ivan este un fotbalist care mie îmi place ca atacant, are calități, dar calități bune găsești greu, cum e viteza. Dar el trebuie să înțeleagă cum să se folosească de viteza aceea. Ce s-a întâmplat cu publicul aseară. Au venit să plătească niște polițe în legătura cu ce s-a întâmplat cu echipa”, a declarat Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, potrivit Fanatik.
Universitatea Craiova se află pe locul 3 în clasamentul Superligii după 11 etape jucate în sezonul 2023-2024, cu 21 de puncte, la unul în spatele lui CFR Cluj, însă fosta campioană a României are un meci în minus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER