Sorin Cârțu îi cere lui Mihai Rotaru să dea afară un fotbalist de la Universitatea Craiova! „Și-a luat banii, ți-ai făcut treaba cu el doi ani”

Sorin Cartu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Voluntari, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 30 septembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Sorin Cârțu i-a sugerat lui Mihai Rotaru, patronul de la Universitatea Craiova, să dea afară un jucător al echipei din Bănie. Fostul președinte al oltenilor a spus că fotbalistul Raul Silva ar merita să fie transferat.

Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid în etapa a șaptea a play-off-ului Superligii, scor 2-1, echipa din Bănie fiind tot mai aproape de cupele europene.

Sorin Cârțu îi sugerează patronului Mihai Rotaru să renunțe la fundașul Raul Silva de la Universitatea Craiova! „Și-a luat banii, ți-ai făcut treaba cu el doi ani”

Sorin Cârțu, fost președinte al Universității Craiova, a spus că oltenii au avut o prestație bună, acesta remarcându-i pe câțiva dintre fotbalișii lui Costel Gâlcă. Printre aceștia se numără și Raul Silva, despre care Sorin Cârțu a spus că a avut o prestație satisfăcătoare și că a făcut echipă bună cu Zajkov Gjoko.

„Universitatea Craiova a meritat victoria în meciul cu Rapid. Sigur, au fost și momente mai puțin plăcute, dar care au fost alternate cu momentele bune. Au fost niște faze frumoase.

A apărut și cuplul ăstă de fundași care nu mai jucase de câteva meciuri împreună și anume Zajkov cu Raul Silva. S-au comportat bine, în special Silva. Mi-a plăcut de el, a fost un jucător sigur în zona respectivă”, a spus Sorin Cârțu, conform publicației Fanatik.

Sorin Cârțu crede că jucătorul Raul Silva va părăsi echipa din Bănie la vară: „Își termină contractul, cred că trebuie încercat ceva nou”

Totuși, Sorin Cârțu a spus că, cel mai probabil, fotbalistul Raul Silva (34 de ani) va pleca de la Universitatea Craiova în vară, asta dat fiind că, în ultima vreme, jucătorul a fost trecut pe linie moartă de conducătorii grupării, asta din pricina lipsei sale de performanță la echipa din Bănie.

„Nu l-aș mai ține pe Silva din vară. Eu nu vorbesc de partida de aseară și nu trebuie să ne lăsăm influențați de partida de aseară, care a fost una decentă.

Dacă punem în balanță tot ce s-a întâmplat până acum și ne uităm la mai multe meciuri, el își termină contractul, și-a luat banii, clubul l-a folosit pentru doi ani de zile și cred că trebuie încercat ceva nou.

Trebuie aduși doi fundași centrali pentru a avea o siguranță în axul central. De Crețu nu se pune problema să plece, mie îmi place, e un jucător care se descurcă”, a mai spus fostul președinte al oltenilor, Sorin Cârțu, potrivit sursei citate anterior.

Publicat: 05 05. 2024, 13:14
Actualizat: 05 05. 2024, 13:18