Sorin Cârțu consideră că Alex Mitriță nu trebuie să lipsească de la naționala României, după ce fotbalistul revenit în Bănie a impresionat și în derby-ul cu CFR Cluj, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Sorin Cârțu așteaptă ca Edi Iordănescu să se bazeze în preliminariile pentru Euro și pe Alex Mitriță, după ce fotbalistul a revenit în forță în Superliga, fiind de departe cel mai bun jucător al Universității Craiova în Gruia.
Dacă pentru Mitriță are cuvinte de laudă, Cârțu susține că Florinel Coman este superficial, în condițiile în care cel comparat la un moment dat cu francezul Mbappe a ratat un penalty pe terenul nou-promovatei Oțelul.
„Cred că Edi nu ține cont și să aibă reticență față de el (n.n. față de Mitriță). Acolo, el reprezintă un interes al țării, nu unul propriu. Nu știu, nu cred! Forma asta bună îl recomandă și nu va trece cu vederea acest lucru.
Mitriță are evoluții bune și și-a pus amprenta pe jocul echipei, la fel ca Florinel la FCSB. Florinel este însă cu treburile lui de superficialitate. La fel și în partida cu FC U, a dat tonul acesta. La fel acum, cu penalty (n.n. la Galați, când a ratat de la 11 metri), a scăpat și singur (n.n. cu portarul). Era normal că o să-l deposedeze”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.
Dacă Craiova lui Mitriță se pregătește de duelul cu Hermannstadt, FCSB este gata să joace în Ghencea derby-ul din Superliga cu CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER