Sorin Cârţu, la împlinirea a 67 de ani: „Cadoul perfect ar fi o victorie cu Rapid”. Ce spune despre Mirel Rădoi şi care ar fi momentul din viaţă pe l-ar retrăi

Sorin Cârţu, la împlinirea a 67 de ani: „Cadoul perfect ar fi o victorie cu Rapid”. Ce spune despre Mirel Rădoi şi care ar fi momentul din viaţă pe l-ar retrăi
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ziua în care Universitatea Craiova dispută derby-ul cu Rapid, preşedintele grupării din Bănie, Sorin Cârţu, împlineşte 67 de ani. Gloria Craiovei Maxima rememorează câteva momente din carieră, inevitabil, legate de Universitatea Craiova şi spune că şi-ar dori să retrăiască returul semifinalei Cupei UEFA, cu Benfica, din 1983.

„67 de ani sunt 67 de ani, te bucuri că-I prinzi, dar mi-aş dori să am cu zece mai puţin. Nu regret nimic, am avut o viaţă destul de bună, sunt mulţumit de ceea ce am realizat, sigur că întotdeauna e loc de mai bine, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu. Îmi amintesc prima minge pe care am avut-o, era una de volei, dar jucam fotbal cu ea, prima minge pe care am spart-o când m-am dus la juniorii Universităţii Craiova, mi-am luat câteva scatoalce de la Scăeşteanu pentru ea şi m-am supărat, că eram orgolios, şi m-am mutat la CSS Craiova, abia mai târziu am revenit la tineretul Universităţii Craiova. Cel mai mult mi-aş dori să retrăiesc momentul meciului cu Benfica, să-l gândim altcumva.

Deşi am dat totul atunci, aveam o stare de concurs bună, mai ales că venisem de la naţională, poate a fost şi puţină oboseală, dar nu atât cât să nu putem duce acea partidă. N-a fost să fie atunci, deşi prea se legaseră multe înainte, cu calificările precedente, şi că bătusem campioana mondială cu câteva zile înainte, şi eram mulţi la naţională de la Craiova. Ştii cum era, ar fi fost prea frumos să le avem aşa pe toate, atât de legate, una după alta…Eram o echipă matură, cu multă calitate, dar nu s-au aliniat astrele până la capăt” a spus Sorin Cârţu.

Sorin Cârţu, la împlinirea a 67 de ani: „Golul cel mai frumos a fost bara cu Betis Sevilla”

Ca antrenor, cel alintat „Sorinaccio” a pregătit foarte multe echipe, a antrenat şi peste hotare, precum şi în Champions League, dar numai cu Universitatea Craiova a câştigat trofee, respectiv eventul din 1991. Ca jucător, Sorin Cârţu a evoluat numai în Craiova, la Universitatea şi Electroputere şi este golgheterul all-time al Ştiinţei în cupele europene.

„Toate golurile mele au fost frumoase, dar îmi amintesc primul, la debut, cu Progresul, de la veo 25 de metri, cu stângul, golul din finala Cupei României din 1977 cu Steaua, golul 100 l-am dat din corner, la Bacău, mi-a spus cineva că golul cel mai frumos al meu a fost bara cu Betis Sevilla, la ce splendoare de fază am făcut atunci. Ce ştiu sigur este că am marcat celemai multe goluri pentru Universitatea Craiova în cupele europene. Pentru Universitatea Craiova am sentimente maxime, nu degeaba am făcut parte din Craiova Maxima. Toată viaţa mea s-a desfăşurat în jurul fotbalului. Ca fotbalist, am jucat numai pentru echipele din Craiova, la Universitatea şi Electro.

Am avut oferte concrete de la Steaua, dar nu m-am dus. Eram un jucător care se potrivea stilului lor de joc, aveau mereu jucători tehnici, gen Tătaru, Marcel Răducanu, Iordănescu şi mă voiau şi pe mine. Pe vremea aceea nu eram aşa marcaţi că ne dorea Steaua, voiam să stăm aici, să terminăm facultatea. Ca antrenor am activat şi la alte echipe şi m-am considerat mereu profesionist şi am încercat să câştig şi împotriva Universităţii, chiar dacă bucuria nu era totală. Dar când antrenezi echipa ta, din oraşul tău, unde ai familia, prietenii, e altceva, deşi cam de fiecare dată când am venit ca antrenor la Universitatea era echipa cu apa în gură şi a trebuit să fac pe scafandrul, dar mereu mi-am îndeplinit obiectivele” a declarat Sprin Cârţu.

„M-am bucura pentru reuşita lui Mirel aşa cum m-aş bucura pentru reuşita mea”

Sorin Cârţu şi-ar dori drept cadou la ceas aniversar un succes cu Rapidul, chiar în Giuleşti, contra unei echipe pe care a antrenat-o şi cu care a jucat o finală de Cupa României. Preşedintele oltenilor spune că s-ar bucura pentru reuşita la Universitatea Craiova a fostului său jucător, Mirel Rădoi, cum s-ar bucura dacă ar fi succesul propriu.

„Nu mai accept formula „aşa a fost să fie” pentru Universitatea Craiova în acest moment. Mi-a spus un jucător după meciul de la Beer Sheva asta cu „aşa a fost să fie”, şi i-am spus că nu mai suntem la stadiul acela, nu sunt de acord cu asta. „Aşa a fost să fie” ne permiteam să zicem prin 2014-2015, când ne căutam aşa identitatea, acum este „aşa trebuie să fie”. O victorie cu Rapid ar fi cadoul perfect pentru ziua mea, asta mi-aş dori, chiar i-aş ruga pe băieţi să facă un efort şi să se gândească şi la treaba asta.

Le-aş mulţumi şi pentru un egal. Antrenorul nu pregăteşte niciodată un meci ca să facă egal, dar cel mai important e să nu pierzi. M-aş bucura pentru reuşita lui Mirel la Universitatea Craiova aşa cum m-aş bucura dacă ar fi reuşita mea” a adăugat legenda Craiovei Maxima, la momentul aniversar. 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×