Spaniolii nu l-au uitat pe „Rege”! Ce scrie presa iberică despre triumful lui Gică Hagi cu Farul Constanța în Superliga: „A făcut-o din nou”
Spaniolii nu l-au uitat pe Gică Hagi: Marca nu a rămas indiferentă după succesul obținut de „Rege” alături de Farul Constanța în Superliga.
Ce a scris presa din Spania după ce Gică Hagi a luat titlul cu Farul
În condițiile în care toată conducerea dobrogenilor a avut legătură cu fotbalul iberic, Hagi, fost jucător la Real Madrid și Barcelona, Gică Popescu, fost căpitan al catalanilor, iar Ciprian Marica, fost fotbalist al lui Getafe, cei de la Marca au alocat un pasaj generos triumfului reușit de constănțeni.
„Dublul succes al lui Hagi: câștigă titlul ca antrenor și patron al Farului”, au titrat cei de la Marca.
Spaniolii au explicat că echipa lui Hagi a mai cucerit trofeul și în urmă cu șase sezoane, sub denumirea de Viitorul, iar ulterior a fuzionat cu Farul Constanța, deținută de Ciprian Marica, în 2021.
„Fostul jucător de la Real Madrid și Barcelona împarte echipa cu Ciprian Marica, iar Gică Popescu este președintele.
Gheorghe Hagi a făcut-o din nou. Fostul jucător de la Real Madrid și Barcelona a îndrumat-o pe FCV Farul Constanța, echipa pe care o deține și o antrenează, să câștige Liga României. O reușise deja în 2016-17 cu Viitorul Constanța, înainte ca echipa, în 2021, să fuzioneze cu Farul, deținută de fostul jucător de la Getafe, Ciprian Marica.
Fuziunea a dat naștere unui „triumvirat” curios. Hagi (89,9%) și Marica (10%) împart proprietatea cu Zoltán Iasko (0,1%), în timp ce un alt ilustru, Gheorghe Popescu, acționează ca președinte. Un trofeu, al cincilea din carieră pe bancă, cu totul special pentru Hagi”, scriu spaniolii despre succesul „Regelui”.
Gică Hagi a dezvăluit bugetul de care are nevoie pentru Liga Campionilor
Întrebat la finalul meciului cu FCSB de câți bani ar avea nevoie pentru a se putea lupta cu șanse reale la o calificare alături de formația dobrogeană în grupele Ligii Campionilor, Hagi a răspuns fără să stea mult pe gânduri: „Dublu!” Adică 17 milioane de euro.
„Am spus-o, dublu față de cât am acum. Pe salarii de jucători și pe cheltuieli, dublu. Tot ce înseamnă salariile de la echipa mare trebuie să fie 50% din buget.
Dacă treci de 60%, poți să te duci în cap. Dacă rămâi cu cheltuiala asta, merge. Eu niciodată n-o să vorbesc înainte. Ideea noastră este să construim o echipă competitivă pentru Europa”, a spus Hagi, la Digi Sport.