Sponsor de top la Rapid! Dan Șucu dă lovitura de imagine la care granzii din Superliga nici nu visează: numele corporației cu venituri de 20 de miliarde de dolari va fi pe tricoul de joc

Binance, platformă de schimb de criptomonede, va fi noul sponsor al celor de la Rapid București.

Binance, noul sponsor al celor de la Rapid. Ce obiectiv și-au propus giuleștenii: „Să construim împreună un parteneriat bazat pe excelență”

Rapid București a anunțat oficial parteneriatul cu Binance. Cei din cadrul clubului giuleștean au dat de înțeles că sunt foarte încântați să anunțe noul sponsor.

„Dragă, Rapidistule,

Bucurie, Istorie și Respect.

Acestea sunt cuvintele care descriu cel mai bine orice gând care ne duce înspre Rapid. O emblemă a sportului românesc și internațional, o poveste deosebită care ne-a inspirat și va dăinui etern în inimile alb-vișinii.

Din acest an, BINANCE este o parte din inima Rapid București cu obiectivul comun de a construi împreună un parteneriat bazat pe excelență în performanță. Prin celebrul „glas al roților de tren”, BINANCE înțelege cât de important este să susțină deopotrivă evoluția tehnologică și pasiunea pentru fotbal.

Cel mai mare exchange de criptomonede din lume se alătură cu mare bucurie istoriei giuleștene și se va implica activ în proiectele care privesc accesul cât mai facil al românilor la tehnologia de ultimă generație din lumea crypto.

BINANCE a fost înființat în 2017 de Changpeng Zhao și a început oficial din 2022 operațiunile sale și în România prin numirea lui Ilie Pușcaș în rolul de Country Manager.

Precum Rapid și-a propus de-a lungul timpului să educe tinerii jucători din pepiniera proprie și să-i ghideze spre fotbalul de mare performanță, similar BINANCE va face toate demersurile necesare pentru a educa românii în ceea ce privește sistemul financiar global al prezentului și viitorului, asigurându-le astfel toate informațiile și uneltele necesare pentru a înțelege valoarea și importanța asset-urilor digitale.

Prin intermediul website-ului și a aplicațiilor mobile BINANCE, utilizatorii pot cumpăra și vinde criptomonede chiar prin intermediul monedei locale RON. De asemenea, BINANCE oferă o paletă variată de produse investiționale și unelte de ultimă generație”, au scris cei de la Rapid.

Ilie Pușcaș, surpriză pentru suporterii Rapidului: „E oportunitatea fanilor! Cinci serii a câte 1.000 de NTFT-uri gratuite!”

La începutul lunii mai, Ilie Pușcaș, Country Manager la Binance, anunța că va lansa o serie de 5.000 de NFT-uri pentru fanii Rapidului.

„Marcăm atât centenarul unui club iubit al României, dar şi ultimele patru partide din play-off-ul Superligii cu cinci serii a câte 1.000 de NFT-uri gratuite, ce includ de la şansa de a accesa cupoane valorice pentru meciurile în deplasare ale echipei până la acces la echipamente personalizate, de colecţie, dar mai mult de atât, oportunitatea fanilor de a-şi demonstra ataşamentul faţă de echipă şi în Web3”, a declarat Ilie Puşcaş, Country Manager, Binance.

Publicat: 13 07. 2023, 10:45
Actualizat: 13 07. 2023, 11:19