Statistica îi dă fiori lui Costel Gâlcă: ultimii 3 antrenori cu care Universitatea Craiova a început sezonul au rezistat maxim 4 etape!
Costel Gâlcă are parte de un debut de sezon complicat la Universitatea Craiova, atât prin prisma programului, care cuprinde inclusiv jocuri în cupele europene, considerate cruciale, dar şi prin prisma scandalului cu Alex Mitriţă.
„Costelino” se poate arăta îngrijorat şi de statistica Universităţii Craiova în privinţa antrenorilor cu care a debutat în campionat. Astfel, ultimii 3 antrenori cu care Universitatea Craiova a început sezonul nu au rezistat mai mult de 4 etape pe banca tehnică. Totodată, în ultimul deceniu, dintre antrenorii care au început stagiunea în Bănie, numai Devis Mangia, în două rânduri, şi Gigi Mulţescu, au rămas şi după prima jumătate de campionat.
Ultimii 3 antrenori cu care Universitatea Craiova a început sezonul au rezistat maxim 4 etape
Acum un an, în sezonul trecut, 2023-2024, Eugen Neagoe a rezistat numai două etape pe banca tehnică a Ştiinţei, fiind înlocuit cu Laurenţiu Reghecampf. Deşi acumulase 4 puncte în primele două runde, „Geană” a plătit tribut, mai târziu decât era cazul, ratării obiectivului în sezonul precedent. Pretextul lui Mihai Rotaru a fost că Eugen Neagoe a fost „un antrenor ghinionist”, dar, de fapt, motivul real al despărţirii a fost neparticiparea în Europa, „Geană” fiind singurul antrenor al Craiovei, din ultimii 8 ani, care nu a calificat echipa în cupele europene.
Balint, Ouzounidis şi Bergodi au plătit tribut eşecurilor din cupele europene
Acum doi ani, în stagiunea 2022-2023, Laszlo Balint, care fusese instalat înainte de startul campionatului, a stat pe banca oltenilor în 7 partide, dintre care 4 în campionat şi 3 în cupele europene, fiind demis după un succes, 2-1 în derby-ul local cu FCU. Bilanţul său: 2 victorii, 2 eşecuri şi 3 remize. În locul lui Laszlo Balint a fost numit Mirel Rădoi, care avea să debuteze cu un succes important, 3-0 în returul din Conference League, cu Zorya Lugansk.
În sezonul 2021-2022, grecul Marinos Ouzounidis a fost dat afară de la Universitatea Craiova după numai 3 meciuri. Deşi începuse sezonul cu o victorie în campionat şi cu succesul din Supercupa României, eşecul din deplasare cu Laci, scor 0-1, în Conference League, i-a fost fatal antrenorului elen, care a fost substituit cu Laurenţiu Reghecampf.
În stagiunea 2020-2021, Cristiano Bergodi a rezistat 11 meciuri pe banca tehnică a Ştiinţei. Deşi a început campionatul cu 7 victorii, italianul a plătit tribut, la fel ca Balint şi Ouzounidis, pentru eşecuri în Europa, în cazul său fiind vorba de eliminarea din Europa League în faţa georgienilor de la Lokomotiv Tbilisi.
În sezonul 2019-2020, Corneliu Papură a avut la dispoziţie 14 meciuri ca antrenor principal, în care nu l-a convins pe Mihai Rotaru. Deşi a trecut 2 tururi în cupele europene, înainte de a fi eliminat de AEK Atena, iar în campionat se afla pe podium, Papură a fost „retrogradat” ca secund, fiind adus Victor Piţurcă în postura de „principal”.
Numai Mangia şi Mulţescu au trecut de prima parte a sezonului la Universitatea Craiova
Sezoanele 2018-2019, 2017-2018 şi 2016-2017, cu Devis Mangia (2) şi Gigi Mulţescu au fost cele trei în care antrenorul care a început sezonul pe banca echipei a rezistat până la final sau cel puţin până aproape de final, Devis Mangia fiind demis pe finalul campionatului, în al doilea său an la Craiova.
În sezonul 2015-2015, Emil Săndoi a fost „eliminat” la jumătatea campionatului, după ce a compromis intrarea în play-off. De asemenea, în primul an de Liga I al Craiovei lui Rotaru, Jerry Gane a fost schimbat după primele 6 etape, în care acumulase numai 2 puncte, fiind aduşi Sorin Cârţu şi Emil Săndoi.