Mijlocașul Universității Craiova, Ștefan Baiaram, a spus care a fost visul lui din copilărie, recunoscând că este fericit că a reușit să și-l îndeplinească.
Baiaram a avut un sezon excelent cu Universitatea Craiova, calificându-se în preliminariile Conference League, după victoria cu U Cluj în baraj, la loviturile de departajare.
Universitatea Craiova se află, în această perioadă, într-un stagiu de pregătire în Austria. Între antrenamente și ședințe de recuperare, mijlocașul Ștefan Baiaram a oferit un scurt interviu, în care a transmis mai multe gânduri emoționante.
„Eu m-am apucat de fotbal printr-o conjunctură. Fratele meu era mai mare decât mine. Făcea fotbal, era portar. Am fost la un antrenament cu el și mi-a plăcut.
Mi-a fost foarte greu. Multă lume știe povestea mea, nu vreau s-o mai explic acum. Probabil de asta oamenii mă apreciază și țin la mine, că știu că din nimic și din sărăcie am ajuns să fiu ce sunt în momentul de față.
Munceam în fiecare zi și mă culcam cu acest gând, să joc la Universitatea Craiova, să o fac foarte bine și să fiu un idol pentru copii”, a spus jucătorul Universității Craiova.
Ștefan Baiaram a mai făcut cunoscut faptul că ziua cea mai frumoasă din viața lui a fost aceea în care tatăl lui a fost mândru de el, deoarece a realizat că făcuse un lucru mare.
„Tatăl meu m-a susținut, m-a crescut, el a fost singura persoană care a crezut de la început în mine și crede și în continuare. Ultima dată a plâns de fericire când am înscris la Petrolul și i-am dedicat golul, pentru că era ziua lui de naștere.
Niciodată nu am simțit lipsurile și chiar sunt fericit că am crescut într-o familie foarte bună și am primit o educație și o gândire foarte bune pentru viitor.
Cea mai frumoasă zi din viața mea a fost aceea când l-am simțit pe tatăl meu mândru de mine, pentru că făcusem un lucru mare. Îmi aduc aminte că primul cadou făcut tatălui a fost un parfum, pe care și-l dorea foarte mult”, a mai spus Baiaram.
Mijlocașul și-a adus aminte că în copilărie mânca foarte mult cartofi prăjiți cu ouă, deoarece, din cauza lipsurilor, era destul de complicat să aibă parte de somon, paste sau friptură.
Ștefan Baiaram a trecut în sezonul precedent printr-un moment neplăcut. El s-a accidentat grav la începutul lunii martie, suferind o fractură cu deplasare la nivelul piramidei nazale. Din acest motiv, a purtat până la finalul stagiunii, o mască, pentru a-și proteja fața, fiind numit „Zorro din Bănie”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER