Ștefan Târnovanu a reacționat după ce Gică Hagi l-a pus la punct chiar înaintea meciului pe care FCSB îl va juca „acasă” la Farul Constanța.
După ce Ștefan Târnovanu a declarat că „toți trag cu cei de la Farul”, dar că „Dumnezeu le-a așezat frumos, vom câștiga și ultimele două meciuri și vom fi campioni”, Gică Hagi a reacționat și i-a adus aminte de cele 10 goluri încasate cu Silkeborg. „Poate o să plângă iar, duminică”, transmitea „Regele”.
Cu o zi înaintea derby-ului cu Farul Constanța, Ștefan Târnovanu a transmis că Gică Hagi a înțeles greșit declarația sa, dar susține că declarația „Regelui” l-a motivat înaintea derby-ului de la Ovidiu.
„Normal că m-au motivat, însă după meciul cu CFR s-au înțeles niște lucruri complet greșit. Nu am cum să mă iau de domnul Hagi niciodată în viața asta. Nici acum, nici în viitor nu mi-aș permite să fac asta. Am spus doar că, în afara clubului, toată lumea ține cu Farul.
Drept urmare, toată săptămâna m-am uitat la oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători. Toți vor să câștige campionatul Farul. Acum să vedem cât de reală este susținerea asta. Dacă vom câștiga noi, simt că vor fi câțiva care se vor schimba, care vor spune că noi meritam, că nu știu ce. Important e să fim montați, motivați și să luăm cele trei puncte.
Am perceput-o ca pe o motivație în plus (n.r – declarația lui Hagi despre meciurile cu Silkeborg). Mi-a dat încredere mult mai mult. Vorbele rele pot face uneori mai mult bine decât o vorbă bună, așa că vom vedea mâine”, a spus Ștefan Târnovanu, pentru Orange Sport.
Ștefan Târnovanu (23 de ani) a ajuns la FCSB pe 1 ianuarie 2020 și mai are contract cu formația roș-albastră până pe 30 iunie 2028. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,5 milioane de euro a fost cumpărat de Gigi Becali de la Poli Iași cu 350.000 de euro.
În sezonul 2022-2023, Ștefan Târnovanu a bifat 47 de prezențe, dintre care 12 în Conference League și 35 în Superliga și a dat 65 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER