Ștefan Târnovanu și-a rupt piciorul. „Am fost la patinoar și l-am prins sub mine”

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Ștefan Târnovanu, portarul titular al celor de la FCSB, a povestit recent despre cum și-a rupt piciorul în timp ce se relaxa la patinoar, vorbind despre suferința pe care a trăit-o și despre frica pe care o are și în momentul de față.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani, care a ajuns la bucureșteni de la Poli Iași, a reușit să se impună în trupa patronată de Gigi Becali și a făcut parte și din lotul selecționat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024.

Cum și-a rupt Ștefan Târnovanu piciorul

Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, nu a suferit accidentări importante în cariera de fotbalist, dar are amintiri neplăcute din afara terenului. Jucătorul în vârstă de 24 de ani, care a ajuns la campioana României de la Poli Iași, în urmă cu aproximativ patru ani, a povestit recent un episod mai neplăcut pe care l-a trăit.

Acesta și-a amintit cum și-a rupt piciorul, în copilărie, în timp ce se afla la patinoar. Chiar dacă a depășit cu bine acel incident, Ștefan Târnovanu a declarat că de atunci nu a mai îndrăznit să își pună patinele în picioare și că nici nu are de gând să o mai facă vreodată.

„Am fost la patinoar, mi-am prins piciorul sub mine şi atunci mi-am rupt piciorul. Nu, nu am mai pus patinele în picioare şi n-o să le mai pun niciodată”, a declarat Ștefan Târnovanu, într-un interviu acordat pentru Orange Sport.

Ștefan Târnovanu, portar care a fost transferat de FCSB de la Poli Iași, în 2020, a reușit să se impună în echipa patronată de Gigi Becali și să își câștige locul de titular. Chiar dacă nu a fost utilizat la turneul final din Germania, jucătorul în vârstă de 24 de ani a făcut parte din lotul selecționat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024.

Ce face Ștefan Târnovanu când nu este pe terenul de fotbal

Chiar dacă își petrece cel mai mult timp pe terenul de fotbal, Ștefan Târnovanu reușește să se implice și în alte activități, care nu au legătură cu sportul. Astfel, tânărul portar a dezvăluit că obișnuiește să gătească atunci când are timp liber și că știe să prepare foarte multe tipuri de paste.

Fotbalistul celor de la FCSB a răspuns și la alte întrebări și a declarat că cel mai frumos gol pe care l-a luat a fost cel înscris de Constantin Budescu, direct din lovitură de la colțul terenului, într-un meci în care Ștefan Târnovanu apăra poarta celor de la Poli Iași.

Publicat: 29 08. 2024, 20:48