Marius Ștefănescu a avut un mesaj clar pentru Gigi Becali și toți criticii lui, după Oțelul – FCSB 1-4.
Marius Ștefănescu a oferit două pase decisive în Oțelul – FCSB 1-4, iar jucătorul adus de campioana României de la Sepsi Sfântu Gheorghe în perioada de mercato din vară pentru 1.300.000 de euro a avut un mesaj răspicat pentru Gigi Becali și contestatarii lui.
Marius Ștefănescu nu a vrut să comenteze foarte mult despre persoanele care îl critică și a specificat că fiecare om este liber să își exprime opinia. De altfel, jucătorul lui FCSB a evidențiat dorința de a marca, după ce Daniel Bîrligea i-a „suflat” o minge care putea fi în poarta Oțelului.
A fost un meci foarte greu la început, dar cred că am intrat motivați și acest lucru a făcut ca în acestă seară să câștigăm acest meci. Știam că oțelul va începe tare și știam că va fi un teren greu și ne-am adaptat bine. Încerc să mi fac treaba cât mai bine pe teren și cu atât mai bine cât am și reușit și-mi ajut echipa. L-am văzut pe Musi și am centrat acolo în fața porții și mă bucur că a reușit să înscrie. Cum știți, toată lumea are dreptul să vorbească. Nu îmi fac probleme, îmi văd de antrenamentele mele și când vine meciul încerc să îmi fac treaba cât mai bine. (n.r. că i-a suflat Bîrligea mingea și nu a marcat) Chiar i-am zis în teren că nu a lăsat-o, dar se întâmplă. Se întâmplă, dar și-a dorit și el să marcheze al treilea gol, mă bucur că am reușit să câștigăm. Este devreme să vorbim dacă este o luptă în 2. Suntem cu motoarele turate din 3 în 3 zile. Ne dorim până în iarnă să reușim să trecem pe primul loc. Suntem aproape și ne dorim să trecem pe primul loc”, a spus Ștefănescu, la DigiSport.
A fost un meci foarte greu la început, dar cred că am intrat motivați și acest lucru a făcut ca în acestă seară să câștigăm acest meci. Știam că oțelul va începe tare și știam că va fi un teren greu și ne-am adaptat bine. Încerc să mi fac treaba cât mai bine pe teren și cu atât mai bine cât am și reușit și-mi ajut echipa.
L-am văzut pe Musi și am centrat acolo în fața porții și mă bucur că a reușit să înscrie.
Cum știți, toată lumea are dreptul să vorbească. Nu îmi fac probleme, îmi văd de antrenamentele mele și când vine meciul încerc să îmi fac treaba cât mai bine.
(n.r. că i-a suflat Bîrligea mingea și nu a marcat) Chiar i-am zis în teren că nu a lăsat-o, dar se întâmplă. Se întâmplă, dar și-a dorit și el să marcheze al treilea gol, mă bucur că am reușit să câștigăm.
Este devreme să vorbim dacă este o luptă în 2. Suntem cu motoarele turate din 3 în 3 zile. Ne dorim până în iarnă să reușim să trecem pe primul loc. Suntem aproape și ne dorim să trecem pe primul loc”, a spus Ștefănescu, la DigiSport.
Ștefănescu și-a exprimat regretele și în legătură cu decesul lui Helmut Duckadam, care a murit pe parcursul zilei de 2 decembrie.
(n.r. referitor la decesul lui Duckadam) Este o tragedie foarte mare, condoleanțe familiei și Dumnezeul să îl odihnească”, a mai spus Ștefănescu, conform sursei precizate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER