Știrea momentului pentru fanii „câinilor”. Anunțul CNI despre stadionul Dinamo: „Au fost aprobate”
Știrea momentului pentru fanii „câinilor” este constituită de faptul că reprezentanții CNI (Compania Națională de Investiții) au informat în cursul zilei de vineri că în prezent au fost primite 90% din avizele necesare pentru începerea lucrărilor de construcție a noului stadion Dinamo.
Știrea momentului pentru fanii „câinilor”. Anunțul CNI despre stadionul Dinamo: „Au fost aprobate”
În mod evident, pentru ca acest proces să fie demarat este nevoie mai întâi ca actuala arenă să fie demolată, iar dinamoviștii încă se află în așteptarea intrării primelor buldozere în Parcul Sportiv Dinamo.
Totuși, cei de la CNI prezintă ca o reușită destul de importantă faptul că studiul de fezabilitate a fost finalizat și a fost predat către această instituție. De asemenea, a fost întocmită și depusă documentația necesară în perspectiva obținerii avizelor.
Pe de altă parte, cei de la CNI au ținut să facă precizarea că procedura de achiziție publică în scopul contractării lucrărilor de execuție este îngreunată în prezent, așa cum era de așteptat într-o oarecare măsură, inclusiv din rațiuni ce țin de latura financiară.
„Ca urmare, la momentul actual, studiul de fezabilitate a fost finalizat şi a fost predat la CNI SA. Precizăm că în prezent a fost întocmită şi depusă toată documentaţia necesară în vederea emiterii avizelor, la momentul actual 90% din avize primind deja aprobare.
Demararea procedurii de achiziţie publică pentru contractarea lucrărilor de execuţie este condiţionată de parcurgerea tuturor acestor etape şi implicit de asigurarea alocaţiilor bugetare”, au transmis cei de la CNI într-un răspuns formulat ca urmare a unei solicitări depuse în acest sens de news.ro.
Ce a transmis Ministerul de Interne în urmă cu câteva luni cu privire la acest subiect
În luna martie a acestui an, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne de la acea vreme, între timp înlocuit în această funcție cu Cătălin Predoiu, a explicat că, în mod normal, demolarea actualului stadion Dinamo ar urma să înceapă undeva în septembrie.
De asemenea, el a transmis atunci și că, în paralel cu demersurile pentru acest proces, se vor desfășura, de către CNI, și cele referitoare la procesul de licitație publică pentru proiectarea și execuția noii arene din „Ștefan cel Mare”.
(…) După ce avem aceste două Hotărâri de Guvern obligatorii pentru a putea merge mai departe, practic, Clubul Sportiv Dinamo va scoate la licitație demolarea stadionului. Noi avem bugetată această cheltuială pentru anul 2023. Estimăm ca în luna septembrie a acestui an activitatea efectivă de demolare să înceapă.
În pararel, Compania Națională de Investiții va demara procedurile pentru licitarea proiectării și execuției. Dacă nu ne blocăm în alte proceduri de contestație până la sfârșitul anului, putem avea contractul de execuție, proiectare și execuție semnat”, a spus la acel moment Lucian Bode, pentru Pro TV.