Ştirea momentului pentru Gică Hagi: se poate demola actualul stadion pentru a fi construită noua arenă OZN din Constanța! Ce firme au câştigat licitația privind contractul de 3 milioane de euro

stadion gheorghe hagi constanta
Vezi galeria foto - 4 poze

Arena „Gheorghe Hagi”, din Constanța, va fi istorie. În aceste zile se va parafa contractul de execuție al lucrărilor de demolare. Sunt vizate toate construcțiile situate în complexul sportiv.

Apare un nou stadion în Constanța în locul actualei arene „Gheorghe Hagi”

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că sunt mai multe firme care se vor ocupa de acest proiect: Apolodor Grup Construct (ofertant lider), Apolodor Demolări (ofertant), Pop&Asociații (subcontractant) și Pop&Asociații Consulting Engineers (subcontractant), arată Focus Press.

Nu au fost contestații privind licitația au anunțat autoritățile locale pentru sursa citată.

Portalul listafirme.ro oferă detalii despre firmele implicate:

Apolodor Grup Construct SRL este înființată în 2004, în București, iar în 2021 a avut un profit net de 1.391.824 lei. S-a ocupat și de demolarea stadionului „Lia Manoliu”, aici fiind acum Arena Națională.

Popp & Asociații SRL – înființată în 2002, de asemenea în București. În 2021 a avut un profit de 102.774 lei. Are în portofoliu proiectarea stadioanelor Steaua și Rapid.

Noul stadion din Constanța va avea 18.000 de locuri anunțau în octombrie 2022 cei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: „La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat construirea stadionului Gheorghe Hagi în municipiul Constanța”.

Constanța nu poate să aibă 1.000 de abonamente pe an, ci 15.000. Proiectul nostru este pe termen mediu și lung. Cred că în doi ani-doi ani și jumătate Constanța o să aibă stadion. Toată lumea susține acest lucru, se dorește asta. Constanța produce 1 miliard de euro pe an și din acești bani să sperăm că se găsesc și pentru fotbal – Gică Hagi, despre noul stadion

Dotări noul stadion „Gheorghe Hagi”

  • Noul stadion va costa peste 80 de milioane de euro (330.989.232.47 de lei, fără TVA, 393.877.186,64 lei, cu TVA, adică 80.379.265,84 euro.
  • Lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi” sunt de 21 de luni, adică ar urma să fie inaugurat în 2024.
  • Va avea 18.190 de locuri în tribune și 64.000 de metri pătrați, suprafață desfășurată. Vor fi construite și arene de tenis, dar și un centru sportiv pentru recuperare, refacere și cantonamente.
  • Stadionul din Constanța va fi construit conform reglementărilor UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim).
  • Sunt incluse zone de parcare pentru jucători şi oficiali, un spaţiu de parcare pentru cele două autocare ale echipelor şi zece autoturisme ale oficialilor, dar și un spaţiu de parcare de minim 150 de locuri pentru VIP-uri.

Vreau să văd un stadion plin, să avem cei mai mulți abonați. Îmi doresc să creăm o echipă, să devenim cei mai buni – Gheorghe Hagi

Foto: Facebook primarul Constanței, Vergil Chițac

Publicat: 09 03. 2023, 09:49
Actualizat: 09 03. 2023, 12:37