Cosmin Matei este foarte aproape de revenirea pe teren pentru Sepsi, dar așteaptă să vadă dacă suplimentul pe care l-a luat și din cauza căruia a fost depistat pozitiv la controlul anti-doping era contaminat.
Aproape refăcut după accidentare, Cosmin Matei va deveni curând apt de joc. Însă, are în continuare mari emoții după ce a fost depistat pozitiv la un control anti doping făcut după meciul cu CS U Craiova.
ProSport a luat legătura cu Attila Hadnagy, oficialul formației Sepsi, iar acesta ne-a oferit ultimele informații în legătura cu stadiul situației lui Cosmin Matei. Pe plan sportiv jucătorul covăsănenilor este așteptat să își revină după accidentare, iar în legătură cu problemele legate de faptul că a fost depistat pozitiv în urmă cu câteva săptămâni, avocații lui i se ocupă de caz.
Attila Hadnagy ne-a spus că cei din club sunt alături de Cosmin Matei și așteaptă ca avocații acestuia să îi soluționeze cazul favorabil.
„Noi, ca club, nu suntem implicați cu nimic în acest proces. Nouă nu ne-a venit oficial nicio hârtie și nu am cerut nici efectuarea probei B. Am înțeles că nici avocații lui Cosmin Matei nu au mai solicitat efectuarea probei B. Din câte știu, acest supliment Matei și l-ar fi procurat de prin Anglia, parcă așa ceva. Iar avocații lui Matei au trimis acum la un laborator din Ungaria ca să vadă dacă suplimentul era contaminat. Dacă era contaminat atunci se vor schimba datele problemei, pentru că el nu avea de unde să știe.
Procesul o să dureze și trei-patru luni. Dar e bine că Matei nu este suspendat provizoriu și poate să joace pentru noi. În această săptămână sau cel târziu săptămâna viitoare el o să fie apt sută la sută de joc și de antrenamente. Noi îl așteptăm pe teren și sperăm că și acest proces al său o să i se soluționeze favorabil”, a spus Hadnagy.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER