„Suntem doborâți mental!”. Dezastru la Petrolul după cele două puncte pierdute în superioritate numerică împotriva lui Sepsi, scor 1-1
Cei de la Petrolul recunosc că sunt doborâți mental, după ce echipa din Ploiești a fost egalată pe fional de meci de Sepsi, în deplasare, deși avea dublă superioritate.
Sepsi a avut doi jucători eliminați în partida cu Petrolul de la Sfântu Gheorghe, dar a reușit să egaleze în minutul 88, obținând un punct nesperat.
Petrolul a pierdut două puncte cu Sepsi pe final de meci, jucătorii din Ploiești fiind doborâți mental
Sepsi a rămas în inferioritate în minutul 25, după ce Kallaku a primit cartonaș roșu pentru un fault dur la Keita. Oaspeții au marcat la scurt timp, prin Tudorie, iar în minutul 38, Coman, de la gazde, a primit al doilea cartonaș galben. Cu toate acestea, Petrolul nu a reușit să mai înscrie, iar formația lui Laszlo Dioszegi a egalat în minutul 89, prin Andres Dumitrescu. La final, Florin Stîngă și-a găsit greu cuvintele.
„O seară grea. O seară în care puteam câștiga trei puncte și să urcăm pe locul 2. Nu am tratat așa cum trebuie un moment fix, ne-au prins descoperiți și am primit un gol care ne-a năruit victoria. Sepsi a avut doi oameni eliminați.
Îmi pare rău, că avem jucători foarte valoroși, cu experiență, care ar fi trebuit să gestioneze acea faza fixă. Trebuia să rămânem mai mulți pe faza defensivă. Am fost jucător, știu ce înseamnă să îți dorești să marchezi. Am pierdut două puncte care ne-ar fi păstrat pe locul doi și ne-ar fi dat un moral.
Până la urmă am câștigat și puncte și în ultimul minut, acum am pierdut. Acesta este fotbalul. Noi am muncit zi de zi, ne pregătim, ne dorim să progresăm. Azi nu am început jocul cum trebuie, nu am fost clari în fața porții. Suntem puțin doborâți mental, dar sper să ne recuperăm.
Golul lui Tudorie a fost unul frumos. Era bine să mai dea unul să câștigăm”, a spus antrenorul din acte al Petrolului, la DigiSport.
„E trist puțin. Am avut o ocazie să mai adăugăm câteva puncte în clasament. S-au apărat supra-aglomerat, am vrut să venim cu mingi în careu. Nu am reușit să înscriem. A fost un scor periculos. S-a întâmplat catastrofa. Trebuie să ținem capul sus. Trebuie să ne gândim la viitor. Avem meci foarte greu la Buzău, nici acolo nu trebuie să pierdem.
Nu facem înmormântare. E foarte trist, dar să ținem capul sus și să continuăm pe aceeași linie, să nu pierdem și să încercăm să câștigăm.
Câteodată nu ne uităm la clasament. Luăm fiecare meci în parte, discutăm asta în fiecare săptămână în vestiar. La fotbal este o luptă pe care trebuie s-o câștigi. Cine e dispus la sacrificiu mai mare, acela câștigă.
Cred că am acumulat destulă experiență pe parcursul anilor, am văzut cum joacă alți fundați centrali. Fotbalul e un joc de contact. Asta trebuie să înțeleagă toți fotbaliștii. Învinge cel mai motivat și poate cel mai deștept. Nu vreau să discut despre problemele financiare. E un moment greu, dar nu am pierdut”, a completat Paul Papp.