Super fotbalistul din naționala României, vizită secretă la Palat pentru a negocia cu Gigi Becali transferul la FCSB! A fost întâmpinat de Ionuț Luțu și dus în audiență la miliardar. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Tănase, fotbalistul dorit de Gigi Becali, a ajuns, azi, la Palat pentru a discuta cu finanțatorul de la FCSB.

Gigi Becali nu se dă bătut, după ce negocierile din iarnă dintre fotbalist și latifundiarul din Pipera au picat.

Florin Tănase, în vizită la Gigi Becali

Florin Tănase a fost astăzi în vizită la Palat, unde a fost așteptat de Gigi Becali. Finanțatorul „roș-albaștrilor” îl dorește înapoi la echipă, iar acesta este motivul principal al întâlnirii.

„(Florin Tănase?) Trebuie să vină acum. El a zis: «nea Gigi, dacă nu găsesc, vin». Deci…. Nu ştie nici el deocamdată”, a mărturisit Gigi Becali, cu puțin timp înainte ca fotbalistul să ajungă la locuința latifundiarului, potrivit Orange Sport.

Fotbalistul s-a despărțit de Al-Okhdood, echipa din Arabia Saudită cu care se afla sub contract. În sezonul petrecut la formația din Arabia Saudită, Florin Tănase a evoluat în 25 de partide, a marcat două goluri și a oferit trei pase decisive.

  • Mijlocașul a jucat 228 de meciuri pentru FCSB, a înscris 83 de goluri și a dat 41 de asisturi.
  • Cota de piață a lui Florin Tănase este de 3.2 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Fotbalistul, despre o posibilă revenire la FCSB

Florin Tănase a mărturisit că va face o vizită la Palatul lui Gigi Becali, pe care l-a poreclit „Ferguson”. Internaționalul a subliniat că a discutat în ultimele luni cu patronul celor de la FCSB, însă nu a existat vreun acord între cele două părți. Mai mult, mijlocașul ofensiv a negat că s-ar putea întoarce la formația unde a petrecut șase ani din carieră.

„N-are cum să se decidă mâine (n.r. dacă revine la FCSB). O să am o întâlnire, mâine, poimâine, nu știu. O să merg pe la «Ferguson». Noi am vorbit acum o lună, două luni chiar, și convenția nu a fost asta.

(n.r. Nu ești aproape de o revenire la FCSB?) Nu. Ce m-ar face… dacă mă făcea, eram deja acolo. Nu s-a decis nimic”, a spus Florin Tănase, conform Playsport.

Florin Tănase, dorit în Turcia

Pe lângă interesul existent din partea celor de la FCSB, Florin Tănase este dorit de Kasimpașa și Sivasspor. Echipele din Turcia ar dori să îi ofere românului un salariu în valoare de un milion de euro, fapt ce ar complica posibila revenire a fotbalistului în lotul antrenat de Elias Charalambous.

Cele două echipe din Turcia care au pus ochii pe internaționalul român nu îi pot oferi acestuia decât apromixamtiv jumătate din salariul pe caer îl primea în fiecare an petrecut în Arabia Saudită.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română…
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus pe lume doi copii
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus…
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România.
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România. "Oameni buni,…
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6 IULIE: Se face ca în toată lumea
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6 IULIE: Se face ca în…
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
×