Fanii Rapidului au protestat împotriva șefului departamentului de marketing din Giulești și la meciul cu Gloria Buzău.
Suporterii echipei de lângă Podul Grant au început să aibă o ură tot mai mare pe el și îl vor neapărat demis.
Săptămâna trecută, Daniel Carciug a transmis un mesaj pe rețelele de socializare care i-a scandalizat pe fanii Rapidului.
Acesta a ajuns la concluzia că marketing-ul sportiv ar trebui să se axeze și pe atragerea suporterilor cu vârste de sub 30 de ani.
Galeria Rapidului s-a enervat și a afișat un mesaj pe podul Grant: „Fotbalul fără suporteri nu are vlagă. Daniel Carciug pentru noi ești o plagă”.
Fanii giuleșteni au continuat să protesteze și la meciul cu Gloria Buzău din etapa 20: „Carciug demis”, a fost unul dintre mesaje. „Ce crezi, am auzit ca ia bani de la sponsori”, a apărut la Tribuna 2. Ultrașii au început să strige în gura mare „demisia, demisia” și „afară din Giulești”
Sigur, bula de pe stadion este cea reală, autentică, și pentru cei de peste 30 de ani este în continuare preferată, dar să fim atenți la segmentul sub 30, care va forța cluburile să-și ajusteze strategiile de atragere și conversie a suporterilor. Mai mult decât atât, în a doua etapă, nu va fi vorba doar despre a-i atrage, ci și despre modul în care vor consuma conținutul, și mai ales cum va fi monetizat. Lumea nu își va schimba tehnologia (pentru că aceasta va rămâne alături de noi mult timp), ci comportamentul. Dacă mașina reprezenta cândva un simbol al libertății, astăzi ea nu mai este decât un accesoriu pe care și-l permite aproape toată lumea, dar care nu mai e la modă. La fel, prezența pe stadion nu mai pare a fi expresia libertății, ci devine obiceiul reflexiv al unor oameni mai în vârstă, în timp ce moda este să trăiești prin conținut scurt, autentic, real și nedistorsionat. Nu uitați că și voi ați fost copii, iar copiii de astăzi vor fi adulții de mâine. Lumea marketingului în fotbal intră într-o nouă eră”, a transmis Carciug pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER