Surpriză mare în Gruia: un tehnician care a antrenat în Serie A e și el pe lista lui CFR Cluj | EXCLUSIV

Oficialii din Gruia așteaptă deznodământul întâlnirii dintre Neluțu Varga și Dan Petrescu pentru a demara negocierile finale cu noul antrenor al lui CFR Cluj. Discuția dintre finanțator și antrenorul echipei se va rezuma la banii pe care Petrescu să-i primească pentru a semna rezilierea contractului.

După ce ambii și-au manifestat public nemulțumirea cu privire la colaborarea din ultima perioadă o continuare a mandatului este imposibilă pentru Dan Petrescu.

Andrea Mandorlini este și el pe lista lui CFR Cluj

Finanțatorul clujenilor consideră că nu este nevoie să-i achite clauza de reziliere de 400.000 de euro lui Dan Petrescu. „Dacă va fi cazul de o despărțire, nu mi s-ar părea corect să ceară bani”, a spus Varga pentru ProSport. Asta în timp ce antrenorul vrea toți banii ca să plece. „Cum să renunț la clauză?”, a întrebat Petrescu, extrem de iritat, la interviul de după jocul cu FC Argeș.

Dan Petrescu și Neluțu Varga nu s-au mai putut întâlni astăzi din cauza stării de sănătate a antrenorului. Tehnicianul acuză stări de răceală după deplasarea de la Pitești, astfel că au amânat ședința de comun acord. Patronul feroviarilor nu vrea să riște o posibilă infectare cu Covid-19.

În ultimele zile oficialii CFR-ului au creionat lista cu posibili înlocuitori ai lui Petrescu și au stabilit contacte cu principalii vizați, pentru a afla dacă și-ar dori să preia echipa. Cosmin Contra este primul pe listă și fostul selecționer și-a dat acordul verbal pentru a negocia contractul cu campioana României.

Însă nu este singurul aflat în această situație. ProSport a aflat că ardelenii au luat legătura și cu Andrea Mandorlini, care ar fi interesat de negocieri, iar clujenii se pot îndrepta către el, dacă discuțiile cu Cosmin Contra nu se finalizează cum își doresc.

Andrea Mandorlini a antrenat-o ultima dată pe Padova, în Serie C. Este liber de contract din 2021. Sursă foto: Profimedia

Mandorlini are experiență superioară lui Cosmin Contra

Andrea Mandorlini (62 de ani) cunoaște bine situația din fotbalul românesc. Acesta a păstrat legătura cu oameni din anturajul CFR-ului, după ce în 2010 a pregătit echipa clujeană, cu care a câștigat titlul, Cupa și Supercupa României.

Mandorlini a pregătit formații importante din Italia, după despărțirea de CFR. A fost antrenor la Verona, Genoa, Cremonese și ultima dată a pregătit Padova, în Serie C. Experiența italianului este mult superioară lui Contra.

Are peste 600 de partide pe banca tehnică și 122 de jocuri în care a antrenat doar în Serie A, la Siena, Hellas Verona sau Genoa.

Publicat: 20 09. 2022, 12:45