Surpriză totală! Pe cine a remarcat Marius Șumudică după FCSB – Dinamo 2-1: „Nu am văzut așa ceva!”

Surpriză totală! Pe cine a remarcat Marius Șumudică după FCSB - Dinamo 2-1: „Nu am văzut așa ceva!”
  • Publicat:

Marius Șumudică a avut un remarcat surpriză la finalul meciului FCSB – Dinamo 2-1, disputat pe arena „Arcul de Triumf” din Capitală în etapa a doua a noii ediții de Superliga.

Surpriză totală! Pe cine a remarcat Marius Șumudică după FCSB – Dinamo 2-1: „Nu am văzut așa ceva!”

Este vorba despre Alexandru Pantea, fundașul dreapta în vârstă de doar 19 ani de la echipa antrenată de Elias Charalambous, cel care îndeplinește în acest start de sezon rolul de „jucător under” la vicecampioana României, după ce patronul Gigi Becali s-a exprimat public în acest sens.

El a reușit să îl impresioneze pe Marius Șumudică prin capacitatea de efort de care a dat dovadă, determinându-l pe fostul antrenor de la Al-Raed să spună că îl consideră drept unul dintre cei mai buni fundași dreapta din Superliga, în ciuda vârstei sale foarte fragede.

Pe de altă parte, tehnicianul în vârstă de 52 de ani a apreciat că FCSB arată bine de la mijloc în sus în acest start de sezon, dar suferă la nivelul fundașilor centrali.

Mic avertisment referitor la modul în care ar trebui folosit Damjan Djokovic

Șumudică i-a mai remarcat pe Damjan Djokovic, fostul său „elev” de la Al-Raed, pe care l-a tot lăudat în ultima perioadă, de când mijlocașul central croat a semnat cu FCSB, și pe Adrian Șut, jucători pe care îi consideră „indispensabili” în acest moment pentru echipa roș-albastră.

Referitor la Djokovic, fostul antrenor de la Rapid sau Astra Giurgiu, printre altele, a avut de făcut și o mențiune, aceea legată de faptul că fostul fotbalist de la CFR Cluj nu s-ar simți chiar foarte bine în momentul în care se creează o distanță semnificativă în teren între el și ceilalți doi mijlocași.

„FCSB-ul arată bine de la mijloc în sus. Pentru mine, cea mai plăcută surpriză este acest Pantea. Este unul dintre cei mai buni fundași dreapta din campionat. Eu nu am văzut așa capacitate de efort.

Cred că suferă (n.r. FCSB) la fundașii centrali. Dacă ar avea trei fundași centrali de calitate, cred că s-ar califica fără probleme în Conference League. Djokovic acoperă bine terenul. Dirijează bine terenul. În momentul în care îl pui inter, l-ai îndepărtat de Șut și Edjouma, l-ai expus.

Pentru mine, el este indispensabil la FCSB, alături de Adrian Șut”, a spus Marius Șumudică la finalul meciului FCSB – Dinamo 2-1, potrivit digisport.ro.

Pentru FCSB urmează primul meci cu CSKA 1948 Sofia din dubla contând pentru turul doi preliminar din Conference League. Manșa tur se va disputa în Bulgaria miercuri seară, cu începere de la 20:30.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×