Surprizele lui Adrian Mutu din Rapid – FCSB, meciul care ar putea însemna finalul mandatului său din Giulești! Cum a abordat Elias Charalambous acest duel în raport cu victoria cu Farul Constanța. Explicațiile celor doi antrenori
Este bine-cunoscut faptul că Adrian Mutu s-a aflat sub o presiune uriașă, venită din partea fanilor, în săptămâna premergătoare meciului Rapid – FCSB, din etapa a cincea a play-off-ului Superligii.
Surprizele lui Adrian Mutu din Rapid – FCSB, meciul care ar putea însemna finalul mandatului său din Giulești!
După înfrângerea de etapa trecută, din deplasare cu Universitatea Craiova, scor 1-3, fanii i-au cerut în mod ferm demisia „Briliantului”. Chiar dacă la scurt timp a părut că aceste tensiuni s-au mai liniștit, senzația generală a fost că rezultatul din meciul cu FCSB va fi decisiv pentru viitorul lui Mutu la Rapid.
Așadar, în orele de dinaintea starului jocului, toți ochii au fost ațintiți asupra modului în care fostul atacant a decis să abordeze această partidă. Iar, în acest sens, alegerea primului 11 a generat o oarecare surprindere.
În primul rând, antrenorul Rapidului a surprins oarecum prin faptul că a decis să mizeze din primul minute pe Funsho Bamgboye, cel care nu a evoluat deloc în ultimele două jocuri. Doar că Mutu a fost cumva constrâns să facă această alegere tactică, în contextul în care Valentin Costache a fost suspendat pentru acest meci.
De asemenea, „Briliantul” l-a titularizat din nou și pe Alex Ioniță, în linia de mijloc, după ce acesta nu a jucat deloc în meciul de la Craiova și după ce, la finalul meciului cu Sepsi, chiar el a spus că nu merită să fie titular în acest punct al sezonului. Înainte de meci, Mutu a explicat aceste decizii.
(n.r despre Funsho Bamgboye) Încet-încet s-a integrat, a venit în ianuarie, are șansa astăzi să demonstreze, când am apelat la el și-a făcut datoria. (n.r. despre Alex Ioniță) În primul rând, ce am văzut la antrenamente”, a spus Adrian Mutu la flash-interviul de dinainte de meci.
Cum a abordat Elias Charalambous acest duel în raport cu victoria cu Farul Constanța
De cealaltă parte, Elias Charalambous a decis să meargă pe același prim 11 ca la meciul de etapa trecută cu Farul Constanța, câștigat cu 3-1 de roș-albaștri pe Arena Națională.
„Cred că e normal ca primul 11 să fie același, pentru că și-au făcut treaba. Nu contează cine începe, avem nevoie de toți jucătorii, toată lumea să fie pregătită și concentrată la meci.
Este un derby, nu trebuie să ne concentrăm pe adversar, trebuie să ne vedem de jocul nostru. Va trebui se ne luptăm, să fim concentrați pe parcursul întregului joc. Micile detalii vor face diferența”, a explicat și Elias Charalambous.
Echipele de start de la Rapid – FCSB:
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), Dr. Grigore, Morais – A. Albu, Kait, Al. Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Bamgboye
Rezerve: Drăghia – P. Iacob, Fl. Ștefan, Emmers, Crepulja, Pănoiu, Ongenda, Papeau, Luckassen
Antrenor: Adrian Mutu
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Edjouma, Șut, Olaru (cpt.) – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Miculescu, I. Cristea, Omrani, Ov. Popescu, Nikolov, Pantea, Radaslavescu, Cordea
Antrenor: Elias Charalambous