Surse ProSport: „Eugen Neagoe va fi dat afară marți în proporție de 99 la sută”! Momentul care l-a convins pe Mihai Rotaru să schimbe antrenorul la Universitatea Craiova | EXCLUSIV

Surse ProSport: „Eugen Neagoe va fi dat afară marți în proporție de 99 la sută”! Momentul care l-a convins pe Mihai Rotaru să schimbe antrenorul la Universitatea Craiova
Vezi galeria foto - 5 poze

Eugen Neagoe va fi dat afară de la Universitatea Craiova, susțin sursele ProSport. Mihai Rotaru ar fi decis în noaptea de luni spre marți, după egalul 0-0 cu Oțelul lui Dorinel Munteanu, să renunțe la actualul tehnician al oltenilor.

Surse ProSport: „Eugen Neagoe va fi dat afară marți în proporție de 99 la sută”! Momentul care l-a convins pe Mihai Rotaru să schimbe antrenorul la Universitatea Craiova

Din informațiile noastre, finanțatorul alb-albaștrilor nu este mulțumit de dinamica în care a intrat echipa, nu doar de rezultatul cu moldovenii. Afaceristul simte că organizarea „scârțâie” la nivelul echipei, iar episodul care i-a demonstrat că autoritatea lui Eugen Neagoe este în aer l-a avut în prim-plan pe Alexandru Mitriță. Momentul în care vedeta Craiovei i-a strâns pe jucători în jurul său și i-a „băgat în ședință” pe teren a fost cel care a pus capac definitiv. Cel mai probabil, Rotaru și Neagoe vor ajunge la o reziliere pe cale amiabilă în cursul zilei de marți.

„Eugen Neagoe va fi demis în proporție de 99 la sută azi! Mihai Rotaru va merge la birou în această dimineață și va pune în mișcare acest plan. S-a convins aseară că Neagoe nu e omul cu care să ia titlul. Are deja două variante în gând: Șumudică și Reghecampf. A și discutat cu ei în aceste zile. Parcă a presimțit ce va urma. Va rezilia cu Neagoe și vrea să facă un șoc la echipă, mai ales că urmează jocul cu CFR Cluj. Noul antrenor va avea apoi două partide mai liniștite, cu Hermannstadt și Iași”, susțin sursele ProSport.

  • 21 de meciuri a antrenat-o Eugen Neagoe pe Universitatea Craiova până acum, reușind 9 victorii, 6 înfrângeri și 6 remize

Laurențiu Reghecampf și Marius Șumudică, șomeri de lux!

Mihai Rotaru are două variante de excepție pentru banca Universității Craiova! Laurențiu Reghecampf și Marius Șumudică au rămas liberi de contract după despărțirile de Nefci Baku, respectiv Al-Raed, iar acum sunt gata să revină în România.

Reghe a mai pregătit formația olteană în perioada 2021-2022, în timp ce Șumudică e supărat pe Rapid pentru că nu i-a propus un contract în această vară și ar fi dispus să semneze cu Craiova tocmai pentru a demonstra că e un antrenor valoros și poate termina peste giuleșteni în campionat.

Publicat: 25 07. 2023, 10:25