Tavi Popescu a anunțat că vrea să o părăsească pe FCSB: „Mai am de făcut asta, apoi trebuie să plec cât mai rapid în străinătate”. Unde vrea să se transfere: „E cea mai tare atmosferă”
Tavi Popescu (20 de ani) vrea să plece din România imediat după ce va reuși să câștige titlul alături de FCSB.
Tavi Popescu a anunțat că vrea să o părăsească pe FCSB: „Mai am de făcut asta, apoi trebuie să plec cât mai rapid în străinătate”
Tavi Popescu este om de bază la FCSB, formație care se luptă și în acest sezon pentru câștigarea titlului în Superliga. Fotbalistul de pe urma căruia patronul Gigi Becali speră să își burdușească buzunarele a recunoscut că este cu gândul la un transfer în afara granițelor țării noastre.
Acesta a explicat că până în acest moment este în grafic cu obiectivele pe care și le-a propus atunci când era copil și a spus că următorul pas pentru el este să joace în afara României.
„Când eram mic, ziceam «lasă, că o să ajung la 18 ani să joc în Liga 1», am jucat în Liga 1… Am zis că o să debutez la naţională la 19-20 ani, am debutat la naţională. Până acum, sunt în grafic.
(n.r. ce mai ai pe listă?) Campionat (n.r. să câștige titlul în Superliga) şi să plec cât mai repede în străinătate. Cred că sunt suficient de matur, pot să fac pasul, însa aştept să vină o ofertă, ceva, şi, să vedem”, a declarat Tavi Popescu, potrivit Orange Sport.
Unde visează Tavi Popescu să joace, după ce va pleca de la FCSB: „Mi-am pus de la început niște lucruri în minte”
Tavi Popescu vrea să plece de la FCSB, nu, însă, înainte de a câștiga primul titlu în tricoul vicecampioanei României. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro a dezvăluit și în ce campionat din străinătate și-ar dori să evolueze.
Dacă Alexandru Ișfan, proaspăt transferat de Universitatea Craiova de la FC Argeș, este impresionat de fotbalul din Italia, Tavi Popescu a rămas fermecat de ceea ce se întâmplă pe stadioanele din Anglia.
Fotbalistul lui FCSB nu are preferințe și a recunoscut că ar fi de acord să îmbrace tricoul oricărui club din Premier League.
„E cel mai frumos în Anglia, cu suporterii, stadion full şi cum fac la goluri… E incredibil! (n.r. Pari hipnotizat de atmosfera din Anglia) E cea mai tare atmosferă!
(n.r. Merită orice sacrificiu să ajungi la o echipă din Anglia?) Da, la orice echipă din Anglia. Eu mi-am pus de la început niste lucruri in minte… şi cred că fix cum am gândit, aşa a fost”, a mai spus Tavi Popescu, pentru sursa citată mai sus.