Teoria conspirației în viziunea lui Gigi Becali! De ce FCSB trebuia să piardă cu UTA: „Îți dai seama ce mizerii?” | VIDEO
This browser does not support the video element.
Profund dezamăgit după ce FCSB a înregistrat primul eșec din cadrul acestui sezon din Superliga, scor 1-2, în deplasare, cu UTA Arad, Gigi Becali a explicat motivele pentru care echipa sa ar fi dezavantajată de arbitri tocmai din cauza rezultatelor excelente.
Teoria conspirației în viziunea lui Gigi Becali: de ce FCSB trebuia să piardă cu UTA
Afaceristul a răbufnit în mai multe rânduri din cauza manierei de arbitraj a brigăzii conduse de George Găman în partida de la Arad: patronul vicecampioanei României n-a fost de acord nici cu lovitura de la 11 metri acordată în prima repriză și transformată de Andrej Fabry, nici cu decizia de a-l elimina pe Alexandru Pantea în prelungirile primei reprize.
Contrariat de cele întâmplate, Gigi Becali a găsit și un motiv pentru care arbitrii ar greși deseori împotriva lui FCSB: în cazul în care roș-albaștrii s-ar detașa în fruntea clasamentului, ar putea scădea interesul suporterilor, deoarece miza ar dispărea.
„Așa nu se poate. N-ai cum, 11 metri și eliminare! Că a dat și eliminare mai târziu. Dacă dai 11 metri și eliminare, eu cum pot să joc fotbal? Probabil nu le convenea! Au zis că dacă se duce FCSB prea mult, nu se mai uită lumea la fotbal.
Ce să mai vadă oamenii fotbal, dacă FCSB e detașată. Ce să vadă, pe CFR și pe Rapid? Rapid văd ăia în Giulești, 3.000 și gata, se duc ei pe stadion. Nu se uită la televizor ăia din Giulești. Dinamo mai are prin țară, dar Dinamo ce să facă, săraca?
Dacă FCSB se detașează, noi nu mai facem fotbal în România! Au lovit doi iepuri dintr-un foc. Găman n-ar fi dat penalty, dar țipa ăla, penalty, penalty! Ăla, de frică, că era fratele lui Istvan, ungur periculos…îți dai seama ce mizerii? De ce să dai 11 metri dacă nu vezi că atinge mâna? Caută, bă, faza, să vezi dacă atinge!
Cum să dai dacă nu vezi mingea? Tu îți dai seama? Și galben! Imposibil așa ceva. De fotbal n-am ce să discut. Era 1-1, nu era problemă, dădeam noi un gol”, a spus Gigi Becali, la Palat.